Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Târgu Mureş, 28 sep /Agerpres/ - Zoo Târgu Mureş este primul din România care va fi înscris pe harta mondială a grădinilor zoologice începând din această lună, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Horaţiu Gorea, directorul instituţiei.

'Datorită faptului că România nu există pe harta grădinilor zoologice din lume, în urmă cu aproape doi ani, am fost vizitaţi de o persoană care se ocupă cu clasificarea grădinilor zoologice din lume. Ca să fii înregistrat, trebuie să îndeplineşti o serie de condiţii. În luna septembrie apare noul catalog cu grădinile zoologice din lume, iar pe noua hartă va figura şi Grădina Zoologică din Târgu Mureş, singura din ţară care este înscrisă pe aceasta. Prima din România şi singura. Aceasta înseamnă o recunoaştere a valorii de aici, a ceea ce s-a făcut şi a ceea ce mai avem de făcut. Şi mai avem încă multe de făcut', a spus Horaţiu Gorea.

Grădina Zoologică din Târgu Mureş, înfiinţată în anii 60, are în jur de 500 de animale aparţinând unui număr de 80 de specii, atât de faună locală, cât şi cea exotică şi ocupă locul întâi pe ţară, cu o suprafaţă de peste 40 de hectare.

Are anual peste 200.000 de vizitatori.

Grădina Zoologică, care aparţine Primăriei Târgu Mureş, a fost modernizată în ultimii 3 ani, beneficiind de o finanţare europeană în valoare de aproximativ 4 milioane de euro.

Pe lângă investiţiile în infrastructură şi în achiziţionarea de animale, personalul de la Zoo Târgu Mureş a beneficiat de pregătire de specialitate alături de experţi internaţionali din partea The Shape of Enrichement INC, organizaţie specializată în îngrijirea animalelor crescute în captivitate, şi din partea Asociaţiei Europene a Grădinilor Zoologice.

În plus, Grădina Zoologică din Târgu Mureş, alături de Asociaţia Europeană a Grădinilor Zoologice din Europa a reuşit implementarea unui procedeu care permite creşterea puilor de leu împreună cu familia, fiind o premieră în cei peste 50 de ani de funcţionare a instituţiei şi, în urma unor donaţii, a reuşit să primească o serie de animale unicat în grădinile zoologice din ţară. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Diana Dumitru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.