Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 10 sep /Agerpres/ - Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu au descoperit, ascunşi într-un camion încărcat cu paleţi cu ambalaje de hârtie, nouă sirieni şi un irakian care intenţionau să intre ilegal în România, potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră.

Conform protocolului româno-bulgar, camionul, şoferul bulgar şi cei zece migranţi urmează să fie predaţi Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Sâmbătă dimineaţă, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autocamion, un cetăţean bulgar de 37 de ani care transporta paleţi cu ambalaje de hârtie din Bulgaria pentru Germania.

În urma controlului amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport de către poliţişti de frontieră au fost descoperiţi, ascunse la mijlocul remorcii, între paleţi din hârtie, opt adulţi şi doi minori.

În cadrul cercetărilor preliminare, s-a stabilit că sunt nouă sirieni şi un irakian (doi copii şi câte patru femei şi bărbaţi) cu vârste cuprinse între 10 şi 40 de ani. Acestea au declarat că au fost ascunse în mijlocul de transport în Bulgaria şi urmau să ajungă în Viena, unde ar fi trebuit îi ofere şoferului autocamionului câte 4.000 de euro fiecare.

Şoferul camionului a declarat că nu avea cunoştinţă despre prezenţa persoanelor în mijlocul de transport, afirmând că a preluat mijlocul de transport după ce a fost încărcat şi sigilat, direct de la firma exportatoare. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.