Modifică dimensiunea fontului:
Braşov, 31 aug /Agerpres/ - Consiliul Naţional al Serviciilor Publice Salvamont (CNSPS) din România precizează, într-un comunicat de presă transmis miercuri AGERPRES, că derularea acţiunii de salvare a unei persoane accidentate în ziua de 21 august, în Masivul Piatra Craiului, şi modul de intervenţie în toate etapele derulării acţiunii, pentru fiecare structură implicată (dispecerate 112, dispecerate ISU, echipaje Salvamont, echipaje SMURD) sunt analizate de către o comisie în care sunt reprezentate şi Serviciile Salvamont.
"Comisia urmăreşte analiza pertinentă şi imparţială a derulării evenimentelor, identificarea atât a părţilor pozitive cât şi a eventualelor disfuncţionalităţi din timpul intervenţiei, pentru a se putea îmbunătăţi pe viitor modul de lucru şi procedurile de intervenţie a tuturor structurilor implicate în evenimentul montan, începând de la primirea apelului de urgenţă până la finalizarea cazului. Până la finalizarea anchetei şi prezentarea raportului final orice păreri exprimate nu au la bază cunoaşterea şi analiza tuturor detaliilor intervenţiei, ci doar păreri personale, putând genera opinii eronate. În acelaşi timp, nu putem fi de acord şi ne delimităm de părerile personale, neprofesionale, lipsite de cunoaşterea şi analiza tuturor etapelor de derulare a intervenţiei, precum şi de atacurile repetate la persoana secretarului de stat dr. Raed Arafat, exprimate şi generate de problemele personale ale d-lui Mircea Opriş, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R)", se arată în comunicatul citat.
Conform sursei citate, "ANSMR nu are atribuţii cu privire la desfăşurarea activităţii operative de salvare montană la nivelul structurilor Salvamont, nu a existat nici o întrunire a forurilor de conducere ale ANSMR în care să se fi analizat această situaţie, să se fi emis un punct de vedere oficial, să se fi abilitat vreun membru al asociaţiei să emită puncte de vedere sau să se stabilească ca şi cale de atac acţionarea în instanţă".
"Din acest motiv, solicităm ferm domnului Opriş Mircea, precum şi altor membri ai ANSMR să se abţină de a se exprima pe probleme operative de intervenţie ce aparţin strict Serviciilor Publice Salvamont şi pe care nu au nici o calitate să le reprezinte", se arată în comunicatul de presă.
Potrivit sursei citate, numărul intervenţiilor cu elicopterul la accidentele montane, precum şi complexitatea acestor misiuni, a crescut de la an la an.
Din anul 2014, odată cu pregătirea echipajelor de pe elicopter de către piloţii instructori REGA (serviciul de salvare aeriană din Elveţia), s-au efectuat salvări montane şi cu troliul montan pe elicopter, iar colaborarea dintre Serviciile Publice Salvamont şi echipajele aero-medicale SMURD a fost "cât se poate de fructuoasă şi într-o permanentă dezvoltare".
"Consiliul Naţional al Serviciilor Publice Salvamont din România, prin cele 38 de structuri operative de salvare montană din ţară pe care le reprezintă, îşi reafirmă disponibilitatea de a conlucra cu structurile abilitate şi care pot acţiona pentru soluţionarea evenimentelor montane precum şi de a contribui la îmbunătăţirea legislaţiei şi procedurilor operative de intervenţie în evenimentul montan", se afirmă în comunicatul de presă.
Secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, spune că nu există nicio anchetă împotriva pilotului privat care a intervenit la Piatra Craiului, precizând că la adresa SMURD şi a sa au fost aduse atacuri nefondate.
"Am încercat să evit o polemică pe tema intervenţiei de la Piatra Craiului în pofida atacurilor nefondate la adresa SMURD şi a mea personal din ultima perioadă. Am fost acuzat că am pus pe pilotul privat sub anchetă şi că l-am împiedicat să facă ce dorea să facă. (...) În urma postării domnului Liviu Dragnea, care se pare că a fost şi dânsul indus în eroare, mă văd obligat să clarific că nu există nicio anchetă împotriva domnului Apăvăloaie, iar echipa de control a DSU, care include şi un reprezentant al Salvamont, a avut sarcina să analizeze misiunea de la momentul primirii primului apel şi până la finalizare, din punctul de vedere al forţelor de intervenţie aflate în coordonarea departamentului şi anume dispecerizarea, reacţia SMURD şi cea a Salvamontului", a scris Raed Arafat, miercuri, pe Facebook.
O turistă în vârstă de 40 de ani din Bucureşti, care s-a accidentat duminică în Masivul Piatra Craiului, a fost transportată la Spitalul din Târgu-Mureş cu un elicopter SMURD, a informat luni purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja.
Potrivit şefului Salvamont Zărneşti, Ioan Pivodă, turista a căzut într-o râpă, de la circa 30 de metri.
"Femeia a căzut mai bine de 30 de metri într-o zonă de abrupt. 13 salvamontişti şi voluntari au plecat în zonă pentru salvarea turistei. Pe lângă elicopterul SMURD care a transportat-o la Târgu-Mureş, la salvarea acesteia a intervenit şi un elicopter privat de la Braşov. Peste şase ore a durat până ce turista a fost coborâtă la baza muntelui, la cabana Plaiul Foii de unde a fost preluată de elicopterul SMURD şi transportată la spital. Femeia era cooperantă în momentul când a ajuns la baza muntelui", a menţionat şeful Salvamont Zărneşti.
AGERPRES/(AS-autor: Jana Pintili, editor: Diana Dumitru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.