Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 24 iul /Agerpres/ - Purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că Secretariatul tehnic al CNATDCU a primit vineri punctul de vedere în ceea ce priveşte plagiatul primarului sectorului 3, Robert Negoiţă.

''Secretariatul tehnic al CNATDCU a primit vineri punctul de vedere al Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza', punct de vedere în care se constată plagiatul în cazul lucrării de doctorat a dlui Robert Negoiţă şi se recomandă, în acelaşi punct de vedere, retragerea titlului de doctor'', a spus aceasta.

Primarul Robert Negoiţă a confirmat procedura demarată de Comisia de Etică a Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza' pentru a i se retragere titlul de doctor pe motiv de plagiat, el afirmând că singurul său regret este că s-a lăsat tentat, în trecut, de această "modă" a titlurilor academice.

''Comisia de Etică a Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza' a început procedura prin care, cel mai probabil, îmi va fi retras titlul de doctor. Nu am niciun regret că acest lucru se va întâmpla, cu atât mai mult cu cât îmi dau seama că, în parcursul meu din administraţia publică, cele mai importante au fost cunoştinţele dobândite practic. Singurul lucru pe care îl regret este acela de a mă fi lăsat tentat, în trecut, de această 'modă' a titlurilor academice. Este un episod pe care mi-l asum şi din care am învăţat o lecţie importantă: singurele realizări notabile sunt cele construite pe o bază sănătoasă! Mi-am asumat acest principiu în calitate de primar, dar, din păcate, nu l-am avut în vedere din perspectiva academică. Tocmai de aceea mă voi supune deciziei Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), dacă acesta va decide să îmi retragă titlul de doctor'', a scris Negoiţă duminică pe Facebook. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.