COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Iaşi, 27 apr /Agerpres/ - Peste 8.500 de persoane au venit, miercuri, la Palatul Culturii din Iaşi, în prima zi în care edificiul cultural a fost redeschis publicului după opt ani de la demararea lucrărilor de reparare şi reconsolidare.

Începând de miercuri, Palatul Culturii este redeschis în mod oficial publicului. Pentru a stabili ordinea, în zonă au fost detaşate mai multe efective de jandarmi. Pentru a evita îmbulzeala, oamenii legii au amenajat garduri de protecţie. În prima zi de la deschidere, peste 8.500 de persoane au profitat de Ziua Porţilor Deschise şi au vizitat gratuit expoziţiile temporare din cadrul celor patru muzee.

'Ne bucurăm că au venit multe persoane să viziteze Palatul Culturii odată cu redeschiderea lui. Palatul a fost vizitat, pe oră, de aproximativ o mie de persoane, de la elevi, la părinţi cu copii în braţe, la persoane în vârstă. Este o prezenţă mult mai mare decât ne aşteptam', a declarat Lăcrămioara Stratulat, managerul Complexului Muzeal Moldova.

Deşi programul de vizitare este până la ora 17,00, conducerea Complexului Muzeal Moldova a decis să prelungească programul astfel încât cele aproximativ o mie de persoane care se afla încă la rând să poată vizita şi ele gratuit edificiul cultural.

În această primă zi de la deschiderea Palatului Culturii vizitatorii au avut prilejul de a admira şi două expoziţii itinerante 'Aurul şi argintul antic al României' şi, respectiv, expoziţia 'Artă şi ceremonial la mesele regale'. Expoziţia 'Aurul şi argintul antic al României' poate fi vizitată gratuit în perioada 27 aprilie - 5 iunie, iar cea de a doua până pe 30 iunie.

În perioada următoare, vizitarea muzeelor se va putea face contra cost, de marţi până duminică, între orele 10,00-17,00, cu excepţia sărbătorilor legale. Muzeele din cadrul Palatului Culturii vor fi închise în zilele de 1 şi 2 mai, iar sâmbăta, 30 aprilie, vor funcţiona în intervalul orar 10,00-14,00. O altă zi în care Palatul Culturii va putea fi vizitat gratuit va fi în Noaptea Muzeelor, eveniment care va avea loc pe 18 mai.

Edificiu simbol al urbei ieşene, construit între anii 1906-1925, Palatul Culturii şi-a redobândit strălucirea de altă dată, graţie unui proces de restaurare derulat în perioada 2008-2016, în cadrul proiectului guvernamental 'Reabilitarea monumentelor istorice din România', cu finanţare de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi implementat de Unitatea de Management a Proiectului din componenţa Ministerului Culturii. Pentru aceste lucrări, în care au fost angrenaţi 350 de specialişti şi muncitori, s-au cheltuit peste 26 milioane de euro, fără TVA.AGERPRES/(AS - autor: Daniela Malache, editor: Elena Stanciu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.