Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Constanţa, 7 apr /Agerpres/ - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa a lansat planul roşu de intervenţie, joi seară, după ce o aeronavă cu pasageri la bord a solicitat aterizarea de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu.

Şefului ISUJ Constanţa, col Daniel Petrov, a declarat pentru AGERPRES că aeroportul a alarmat serviciul de urgenţă în jurul orei 19,22 în legătură cu un incident aviatic, în care o aeronavă cu pasageri are probleme tehnice şi de bord şi solicită aterizare de urgenţă.

''În această situaţie am declanşat imediat planul roşu de intervenţii, pentru că a fost raportată existenţa pasagerilor la bord, şi conform procedurilor am mobilizat la faţa locului două autospeciale cu apă şi spumă, două ambulanţe SMURD şi una a Serviciului Judeţean. La faţa locului însă nu s-a permis accesul în zona platformei şi a pistei şi ne-a fost comunicat că faptul nu este necesară intervenţia noastră, situaţia fiind gestionată cu mijloacele aeroportului'', a explicat şeful ISUJ Constanţa.

Surse din cadrul aeroportului au susţinut că în incidentul aviatic ar fi fost implicat un avion militar american de transport, care decolase din Irak cu destinaţie Germania, având 39 de oameni la bord. Pilotul ar fi solicitat aterizarea de urgenţă din cauza unei defecţiuni tehnice, au adăugat sursele citate. AGERPRES /(AS - autor: Dan Mihăescu, editor: Cristina Tatu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.