Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bacău, 29 mar/Agerpres/ - Un număr de 250 din cei 395 de salariaţi care mai lucrează pe platforma SC RAFO SA au protestat marţi între orele 8.00 - 12.00, pentru prima dată după zece ani, în faţa sediului administrativ al firmei din Oneşti, preluată de grupul austriac Petrochemical Holding în toamna anului 2006.

Liderul de sindicat Ion Marian susţine că în perioada ianuarie - martie a acestui an nu au fost achitate o bună parte din drepturile salariale.

'În aceasta situaţie, conform prevederilor legale, deschidem un conflict de drepturi privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturi prevăzute din raporturile de muncă', a precizat liderul de sindicat de la RAFO.

Potrivit acestuia, protestele la adresa atitudinii proprietarilor firmei faţă de neplata salariilor, dar şi faţă situaţia în care a ajuns RAFO, vor continua, zilnic, până când aceste drepturi vor fi achitate pe cale amiabilă sau prin hotărâre judecătorească.

Liderul de sindicat a afirmat că nici o persoană din conducerea firmei nu a discutat cu salariaţii. Aceştia au spus că vor reveni miercuri dimineaţa, subliniind că vor bloca accesul în rafinărie.

Potrivit liderului de sindicat, cei 395 de salariaţi care mai lucrează în prezent la RAFO asigură 'funcţionarea instalaţiilor vitale care ar putea permite în cel mai scurt timp reluarea activităţii de producţie, a celor care asigură protecţia mediului, dar şi conservarea celorlalte capacităţi de fabricaţie în cazul revenirii la funcţionarea rafinăriei".

'RAFO, cu toate activele ei, este astăzi în picioare, bine conservată şi poate oricând să fie repusă în funcţiune printr-un efort financiar şi prin implementarea unui program de modernizare şi investiţii. De ce acţionarul a făcut atâtea eforturi, dar de opt ani ne minte cu tot felul de promisiuni de relansare? Pentru noi este greu de înţeles şi de explicat, dar credem că cineva din structura ambasadelor Austriei şi Rusiei şi chiar din instituţiile statului român ar putea să ceară o explicaţie faţă de comportamentul lui ca mare investitor în relaţia cu o întreprindere românească şi salariaţii ei, comportament care poate prejudicia imaginea altor investitori din aceleaşi zone', a declarat Ion Marian.

RAFO a fost preluată de Petrochemical Holding din Austria, în toamna anului 2006, în plin program de reorganizare judiciară al firmei, când mai lucrau aproximativ 2.300 de salariaţi. Ion Marian a spus că noul acţionar a promis atunci că va repune platforma industrială în funcţiune, o va dezvolta, iar salariaţii îşi vor păstra locurile de muncă.

Liderul sindical a mai afirmat că în acest an a primit de la acţionarul principal al companiei două scrisori 'contradictorii'. Într-una se vorbea de faptul că nu mai poate susţine financiar activitatea rafinăriei, iar in cealaltă vorbea de reluarea proiectului de reîncepere a activităţii pe o altă structura de producţie.

Conducerea executivă a RAFO nu a dorit să comenteze situaţia. AGERPRES(AS - autor Cornel Cepariu, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.