COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 24-05-2025 Intre 00:05 si 03:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților, Județul Constanta;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 12 feb /Agerpres/ - Îmbrăţişarea dintre Papa Francisc şi Patriarhul Kirill reprezintă un gest profetic, un gest de apropiere între creştini, într-o lume atât de divizată, a declarat, vineri seara, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, Francisc Doboş.

''Am vazut acum câteva minute îmbrăţişarea dintre Papa Francisc şi patriarhul Kirill. Această îmbrăţişare m-a dus cu gândul la cei aproape 1.000 de ani de istorie divizată a creştinismului (...) Şi faptul că s-a întâmplat acum această îmbrăţişare nu face altceva decât să fie un gest profetic, un gest de deschidere, un gest de apropiere între creştini, într-o lume atât de divizată. Este un gest profetic care ne cheamă în acest momente critice pentru omenire, în acest al treilea război mondial divizat pe fragmente, aşa cum îl numea Papa Francisc, ne cheamă la unitate în Christos, ţinând cont de toate diviziunile, de toate rănile trecutului şi de toate provocările pe care acest gest, de fraternitate aş îndrăzni să spun, ni-l aduce în faţa ochilor. Am văzut acest gest, această îmbrăţişare, care a durat multe secunde, am vazut emoţia (...) din ochii şi din gesturile Sfântului Părinte, am vazut această dorinţă de a se întâlni'', a spus oficialul romano-catolic.

Totodată, el a amintit cuvintele Papei din 30 noiembrie 2014 referitoare la dorinţa de a se întâlni cu patriarhul Kirill.

''În avionul care-l aducea de la Constantinopol, adică de la Patriarhul Bartolomeu, de la Istanbul la Roma. Şi a spus jurnaliştilor aceste cuvinte: I-am spus lui Kirill: eu vin acolo unde vrei tu, tu mă chemi şi eu vin. Iar această dorinţă mai veche a Papei Francisc s-a realizat astăzi, am putea spune pe un teren paradoxal neutru, dar nu este neutru deloc, în această ţară, Cuba, care pare să fie ţara prin excelenţă a embargoului. Ca orice embargou, şi religios, şi spiritual, să dispară din viaţa noastră, a Bisericii Catolice faţă de Biserica Ortodoxă, şi invers.", a adăugat Doboş.

Papa Francisc şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, s-au îmbrăţişat vineri în deschiderea istoricei lor întâlniri din Cuba, prima între liderii acestor biserici după schisma creştinilor din Răsărit şi Occident în urmă cu aproape o mie de ani, transmite AFP.

După ce s-au pupat pe obraz de mai multe ori, cei doi au purtat o scurtă discuţie, zâmbind în faţa fotoreporterilor aflaţi într-un salon al Aeroportului José Marti din Havana. AGERPRES/ (AS - autor: Cristina Tatu, editor: Vicenţiu Purcărea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.