INTERVIU VIDEO Gabriela Coman (ANPDCA): Noi pași în cazul Bodnariu sunt așteptați în martie; am propus plasarea copiilor la unchiul patern

 •  Social
3043 afişări

Noi pași în rezolvarea cazului familiei Bodnariu, din Norvegia, sunt așteptați în luna martie, propunerea autorităților române, până la soluția finală, fiind darea în plasament a copiilor la unchiul patern, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, Gabriela Coman, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA).

f90030a3-1cef-4076-8b9a-06fe2a1ca530

Aceasta a menționat că, în prezent, există cereri de repatriere pentru 16 copii din Norvegia, care provin din șapte familii. Un număr mai mare de cereri vine însă din Italia — 290, urmată de Franța 202 și Spania — 188.

În ceea ce privește cazurile de abuzuri asupra copiilor înregistrate în România, Gabriela Coman a semnalat că cifrele oscilează, dar "oricum, sunt alarmante" și există situații în care intervențiile venite din partea serviciilor comunitare pentru a preveni ajungerea copiilor în situație de risc sau într-o situație de abuz sunt prea puține.

Potrivit președintelui ANPDCA, anul trecut în România au fost identificate 183 de cazuri de exploatare prin muncă a copiilor, acestea fiind în creștere în perioada de vară.

AGERPRES: Ce vă spun omologii din Norvegia despre cazul Bodnariu? Ați discutat cu ei despre acest caz?
Gabriela Coman: Da, s-au purtat discuții încă din decembrie, de când s-a primit sesizarea pe acest caz. Toate discuțiile pe care noi le-am purtat cu omologii, le-am purtat conform prevederilor legale în vigoare și conform atribuțiilor pe care le avem, plecând de la legislația în vigoare, prin Ministerul Afacerilor Externe cu care avem, de altfel, o foarte bună colaborare pe toate cazurile de copii identificați pe teritoriul altor state și care ar necesita o protecție.

Cazul este atât în atenția noastră cât și a autorităților de acolo. Plecând de la acest caz și de la altele pe care le avem, noi am început demersuri pentru a stabili chiar la nivelul serviciilor sociale norvegiene și române contacte pentru a încerca să identificăm un mecanism de colaborare între noi pe aceste cazuri. De ce le identificăm acum? Pentru că, dat fiind că Norvegia nu este țară semnatară sau țară care a ratificat Convenția Haga din 1996, nu are prevederi speciale pe modalitatea de lucru în cazurile copiilor cu cetățenie dublă atunci când este nevoie de protecția unui copil pe teritoriul altui stat, motiv pentru care intenționăm să intrăm în contact direct cu serviciile sociale de acolo și să stabilim un mecanism de colaborare. Depinde de, știu și eu, de identificarea color mai buni omologi ai noștri. Adică mă gândesc la întrevederi între noi și omologii noștri de la nivel central, noi și omologii lor de la nivel local, dat fiind că serviciul care a dispus scoaterea copiilor din familia Bodnariu este un servciu la nivel local, cu specialiștii din serviciile noastre locale. Deci, repet, suntem pe cale de a începe conturarea și creionarea unui mecanism de colaborare pe astfel de cazuri.

AGERPRES: Care sunt posibilele soluții în acest caz?
Gabriela Coman: Cazul aceste este un pic mai altfel decât cele la care am lucrat noi până acum, în Norvegia și în alte cazuri. În general lucrăm pe cazuri de repatriere. Adică, în general, cele mai multe cazuri sunt de copii care sunt identificați pe teritoriul altor state neînsoțiți. Fie părinții au plecat împreună cu ei și i-au lăsat în stradă sau i-au lăsat neîngrijiți sau i-au trimis la cerșit sau pur și simplu, dintr-un anumit motiv, nu au mai fost capabili să îi îngrijească și atunci există un regulament internațional și o legislație română în baza căreia noi solicităm repatrierea. Există un întreg mecanism bine pus la punct. Aici lucrurile au fost un pic mai complicate deoarece copiii au părinții acolo, însă, prin intermediul Ministerul Afacerilor Externe, am solicitat serviciilor de acolo să analizeze posibilitatea utilizării unui plasament la familia extinsă a copiilor, adică la unchiul patern de aici. Așteptăm să vedem răspunsul. În funcție de legislație și de procedurile lor, cu siguranță vom primi un răspuns și pe această temă.
AGERPRES: Când am putea avea cel mai devreme o soluție în acest caz?
Gabriela Coman: Nu ține de noi. Ține de procedurile interne. Înțeleg că noi pași în acest demers acolo, la nivelul autorităților locale norvegiene, sunt prevăzuți undeva la începutul lunii martie, după care urmează un calendar, în funcție de ce se întâmplă la nivelul lunii martie.

AGERPRES: Câte familii și câți copii se mai află în asemenea situații?
Gabriela Coman: Să vă spun cifrele exacte. Deci nu chiar în această situație, ci în situația de a fi repatriați. Vorbim numai de repatrieri și numai de cazuri de copii identificați pe teritoriul altor state. În Norvegia, spre exemplu, mai avem 16 copii care provin din 7 familii. Apoi avem în Spania un număr mai mare, de 188, în Marea Britanie 117, Franța 202, Italia 290. Acestea sunt cereri de repatriere. Pe urmă, în funcție de analiza fiecărei cereri, din aceste cereri, tot pe țări, copii care au fost repatriați și au ajuns deja în România, pornim tot pe țări: Marea Britanie 30, Franța 30, Spania 30, Italia 41.

AGERPRES: Anul acesta intră în vigoare noua Lege a adopțiilor. La ce schimbări vă așteptați?
Gabriela Coman: Noi ne așteptăm mai degrabă la efectele acestor schimbări pentru că pe schimbări am lucrat noi. Când zic noi, mă refer la un grup de lucru care a cuprins experți de aici, de la nivelul Autorității, experți de la nivelul Direcțiilor Generale de Protecție a Copilului din țară, din cadrul organizațiilor neguvernamentale active în domeniul acesta, al adopției naționale și nu în ultimul rând al unor asociații de părinți adoptivi. Foarte pe scurt, ce cuprind în mare aceste modificări. Am dorit să ușurăm procedura, să flexibilizăm procesul și să reducem termenele care îi privesc atât pe copii adoptabili cât și pe părinții care doresc să adopte, plus termenele utilizate în instanță. Cu alte cuvinte, încercăm să ușurăm procedura prin care un copil devine adoptabil și să scurtăm din termene. Doi, să facilităm demersurile și procesul prin care trec părinții de la dorință până la a deveni părinți adoptivi, până obțin atestatul de părinți adoptivi și, bineînțeles, au un copil pe care să îl primească în cadrul familiei lor.

AGERPRES: Câți dintre copiii "vânduți" de părinți, imediat după Revoluție, sunt identificați, se știe unde au ajuns?
Gabriela Coman: Îmi este foarte greu să vă spun. Nu prea există statistici din acei ani. Nici nu știu pe ce procedură plecau acei copii dat fiind că primele reglementări în domeniul adopțiilor, o primă lege serioasă, a fost în 1997, Ordonanța 25, a mai fost o prevedere legală în 1994. Deci până în 1994 nu existau prevederi atât de clare pe baza cărora copii să plece în străinătate. Din păcate, din ce am preluat noi de la fostul Oficiu pentru Adopții, nu avem statistică mai jos de 1997 privind copii adoptabili. Nu vorbesc de copiii vânduți. Nu intră în atribuțiile noastre monitorizarea unor astfel de cazuri. Chiar nici nu știu dacă cineva s-a ocupat de astfel de cazuri atunci sau cum ar fi putut să se ocupe.

AGERPRES: Mă gândesc că poate v-au contactat și au încercat să își găsească părinții.
Gabriela Coman: Nu. Ne contactează, este adevărat, foarte mulți copii care au fost adoptați în străinătate și care acum devin adulți, încercând să își găsească originile. Aceasta da. Chiar avem un număr substanțial de cazuri și aceasta ne bucură. Ne bucură din mai multe motive. Odată că știm că acolo unde au ajuns ei sunt monitorizați și au fost monitorizați în perioada obligatorie de monitorizare. Pe de altă parte, ne bucură faptul că au fost informați, așa cum ne-am dorit și noi, ca pentru copii adoptați aici aceștia să afle, mai devreme sau mai târziu, că sunt adoptați, pentru că trebuie să își cunoască și ei trecutul și istoricul, așa ca orice persoană. Ne bucură faptul că, deși stabiliți acolo, cu obiceiuri, cu școală, cu casă, uneori cu familie, dat fiind că își știu în mare istoricul vor să vină să își vadă istoricul și atunci apelează la ajutorul nostru pentru a le căuta familia naturală. Nu întotdeauna cu succes, pentru că sunt familii pe care, odată, nu le mai găsim, părinții au decedat, alteori le găsim, dar acestea nu doresc să intre în contact cu tânărul respectiv. Altele sunt cu succes din punct de vedere al dorinței și a unuia și a celuilalt de a se revedea.

AGERPRES: Dar mai sunt asemenea cazuri, de părinți care își 'vând' copiii, în prezent, în România?
Gabriela Coman: Acum știți ce se întâmplă? Aceasta cu vândutul este un termen pe care mi-ar fi greu să îl definesc. Nici nu ai cum. A, că poți să încerci să îți dai copilul contra unei sume de bani, da, dar mai departe nu prea s-ar putea materializa nimic pentru că, dacă cineva ia un copil, acelui copil îi trebuie un certificat de naștere, un act de identitate, deci nu ar putea să facă nimic cu el fără aceste acte, în sensul că nu l-ar putea duce nici la școală, nici... să zicem, dacă ar fi o adopție mascată. Dacă părinții încearcă să facă acesta pentru a primi o sumă de bani și probabil că acești copii ar putea ajunge prin acest așa zis act de vânzare în situații riscante pentru sănătatea și pentru viața lor, da, de câte ori suntem sesizați apelăm la organele abilitate ale statului de a lucra pe astfel de cazuri. Nu pot să vă spun că am primit foarte multe sesizări. De doi ani și jumătate, de când suntem noi reînființați, cred că au fost două sau trei sesizări pe tema acesta când, la rândul nostru, am sesizat organele abilitate.
AGERPRES: Câți copii există în prezent în grija statului în România?
Gabriela Coman: În România, copii până la 18 ani, sunt 3.700 de copii. În grija statului, adică separați de familia lor, sunt 57.600. Ei se găsesc, cam în proporții aproximativ egale, o treime plasați la rude sau la alte familii, o altă treime în asistență maternală și o a treia în centrele de plasament, care fie arată ca niște căsuțe de tip familial, fie sunt centrele clasice, acelea de tip vechi pe care le știți.

AGERPRES: Care este situația acestora din punct de vedere al asigurării condițiilor normale de dezvoltare?
Gabriela Coman: Acum lucrurile sunt diferite de la caz la caz. Obligația serviciilor de la nivelul județului, a direcțiilor de protecția copilului, este să le asigure acestora o îngrijire corespunzătoare nevoilor lor. Acesta din toate punctele de vedere: din punct de vedere medical, din punct de vedere educațional, din punct de vedere emoțional și așa mai departe. Și pe noi, la rândul nostru, ne interesează calitatea îngrijirii acestor copii prin aceste servicii. Din această cauză avem niște standarde de calitate care trebuie îndeplinite în instituții pentru acești copii și avem capacitatea de a urmări cum se îndeplinesc aceste standarde, fie corpul nostru de control, la o sesizare sau alta, fie prin Inspecția Socială care are câte o filială în fiecare județ și atunci poate urmări cu atenție îndeplinirea acestor standarde. Sigur că situația nu este 100% roză în toate județele și ca peste tot, ca în orice domeniu, oamenii sfințesc locul. Sunt județe în care lucrurile merg foarte bine, sunt județe în care ar mai fi lucruri de făcut din varii motive, fie o încărcare prea mare a unor asistenți sociali care se ocupă de aceste cazuri, fie o lipsă de formare sau lipsă de angajare a unui personal specializat. Deci uneori lucrurile mai lasă și de dorit.

AGERPRES: Există în România cazuri de exploatare a copiilor prin muncă?
Gabriela Coman: Da, există din păcate și ele de cele mai multe ori sunt fie identificate fie ...cu un trend crescător în general pe perioada de vară. De exemplu, anul trecut am avut 183 de cazuri de exploatare prin muncă a copiilor și aceasta se întâmplă fie pe perioada de vară, la muncile câmpului, sau în perioadele în care unii părinți își lasă sau trimit copii la oieri, la păstori, sau sunt angajați fără să îndeplinească condițiile, lucrează prin diverse locuri publice. Una este să te duci, un tânăr elev, cu acordul părintelului, sau un tânăr student ca să mai faci rost de bani, alta este să meargă un copil care nu are voie din cauza vârstei să muncească sau este pus să muncească în condiții pe care vârsta lui nu i-o permit.

AGERPRES: Ce ne puteți spune despre cazurile de copii abuzați din România? Câte cazuri există?
Gabriela Coman: Au fost mediatizate în ultima perioadă, dat fiind că noi actualizăm odată la trei luni situația statistică a acestor cazuri, așa cum o primim de la serviciile de protecția copilului din țară. Și fiind actualizate, de fiecare dată există emoție, există dezbateri în jurul cifrelor și nu numai în jurul cifrelor, ci și în jurul fenomenului. Da, fenomenul de abuz există. Din păcate cifrele sunt uneori în creștere alteori în scădere, dar oricum alarmante. Nu întotdeauna avem siguranța că numărul total de cazuri de copii abuzați este același cu numărul din statistica noastră. Adică s-ar putea întâmpla ca unele dintre cazuri să nu fie sesizate către Direcția de protecția copilului. Acesta înseamnă că în continuare ne confruntăm cu situații în care, la nivelul fiecărei comunități, sunt prea puține intervențiile venite din partea serviciilor sociale de acolo, intervenții care ar putea preveni ajungerea copiilor în situație de risc sau într-o situație de abuz.

Cu alte cuvinte, neexistând un asistent social care să monitorizeze situația copiilor dintr-o comunitate, bineînțeles că nu știi pe ce te stai și te poți trezi deja cu un abuz care s-a înfăptuit până când tu să intervii. Dacă acel asistent ar exista și ar putea fi angajat, ar avea și o formare necesară, și-ar îndeplini atribuțiile și ar intra din casă în casă, ar vedea unde sunt riscuri, unde vezi o familie cu risc crescut. Care este risc crescut, pe meseria fiecărui asistent social, este un fel de abc. De exemplu, o familie cu consum crescut sau o familie cu o educație precară, care în același timp are și numeroși copii, care are o stare materială proastă, care să zicem are și o mamă minoră sau care are un copil deja în sistemul de protecție. Sunt riscuri pe care asistentul social, dacă ar exista și dacă ar merge din casă în casă, le-ar identifica din vreme și atunci cu siguranță ar putea preveni niște abuzuri.

Pe urmă, mai sunt servicii la nivel comunitar care nu ajung să își facă treaba cum trebuie din motivele pe care vi le-am spus: lipsă de personal și lipsă de personal specializat. Pe urmă ar mai trebui, așa cum zice legea, dar nu întotdeauna se întâmplă, ca și serviciile cu care un copil intră în contact, un serviciu medical sau școala, să sesizeze la cea mai mică suspiciune de abuz. Adică nu stai să vezi până când abuzul s-a produs și până când e greu de remediat uneori sau iremediabil și sesizezi, mai degrabă să fie o alarmă falsă, să îi spui asistentului social, asta în condițiile în care ai, dacă nu, raportezi la direcție, pentru o intervenție devreme. Pentru că nu se poate ca un asistent medical sau o soră sau un învățător să nu observe ceva ca modificat în comportamentul unui copil care să îi dea de gândit. Oare de ce azi e mai palid, de ce azi e mai gânditor, oare de ce azi nu răspunde cum trebuie, și atunci poți sesiza, spunând că ar exista indicii. Nu știu dacă este abuzat, dar s-ar putea să fie. Dar nu întotdeauna se întâmplă așa.

AGERPRES: Există o hartă a abuzurilor și diferențele sunt foarte mari între județe. Ne puteți explica de ce apar aceste diferențe între județe?
Gabriela Coman: Sigur că par de neexplicat datele...dumneavoastră mi-ați dat un exemplu de două județe alăturate în care în unul e 154 ca număr de cazuri de abuzuri, iar în județul alăturat 8. Explicațiile pot veni din mai multe motive. Odată, trebuie să le raportăm la câte sesizări au fost făcute. S-ar putea să fi fost făcute multe sesizări, din motivul și faptul că oamenii sunt interesați. Ceea ce v-am zis mai devreme: școala, dispensarele, poate chiar și un vecin sesizează. Și atunci, sesizând te duci și vezi și constați abuzul. Poate în alte județe nu se sesizează sau nu se raportează sau nu este atât de mult interes. Sunt alte diferențe care pot proveni din ceea ce v-am zis mai devreme. Prima poartă de stopare a acestor abuzuri ar fi ca cineva să vadă ce întâmplă în fiecare casă. Acolo unde avem asistenți în comunități, acolo lucrurile nu ajung până la un abuz care deja s-a comis, ci copilul poate fi într-o situație de risc, dar care poate fi redresată vorbind cu familia, discutând cu familia, învățându-l pe părinte cum să se poarte, spunându-i părintelui ce să nu facă. Dar trebui să existe un asistent social la nivelul fiecărei comunități. Unde există, astfel de abuzuri pot fi prevenite, unde nu, se face o intervenție, dar deja când abuzul s-a comis sau la nivelul județului s-a raportat un abuz asupra copilului și atunci direcția de protecție a copilului îl ia pe copil de acolo, în cele mai multe cazuri, pentru a-l proteja în altă parte decât în familia lui.

AGERPRES/(AS — autor: George Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Mihaela Pană)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Social

Cele mai citite din Social

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres