Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 26 ian /Agerpres/ - Acele propuneri care au fost făcute pentru o lege a presei ajungeau, în cele din urmă, să restrângă libertatea jurnalistului, nu neapărat să-l protejeze, consideră directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), Ioana Avădani.
"La un moment dat, cât le-am numărat, am 'omorât' 17 intenţii de adoptare a unei legi a presei, care, oricât de frumos ar fi sunat în primele paragrafe, ajungea în cele din urmă să restrângă libertatea jurnalistului, nu neapărat să-l protejeze pe acesta. Asta dacă vă veţi întreba vreodată în viitor de ce suntem împotriva unei legi a presei", a declarat Ioana Avădani marţi, într-o conferinţă în care s-a lansat ediţia revizuită şi adăugită a colecţiei de prevederi legale româneşti şi studii de caz privind libertatea de exprimare în România - "Cazuistica libertăţii de exprimare în jurisprudenţa românească".
Colecţia conţine articole de lege, studii de caz şi documente cu valoare normativă şi a fost alcătuită de avocatul Diana Hatneanu.
"Există o presiune legislativă în România, tendinţa noastră este să rezolvăm totul prin lege, dacă nu ne convine ceva ne gândim să dăm o lege ca acel ceva să nu se mai întâmple. Această dorinţă de a avea o lege a presei îşi are o parte din rădăcini în această presiune. (...) În mod evident jurnaliştii pot greşi şi avem nenumărate cazuri, dar avem, de asemenea, şi nenumărate prevederi legale care pot sancţiona astfel de greşeli. Avem prevederi bogate în Codul civil. Avem prevederi în Codul penal, în special în ceea ce priveşte viaţa privată. Avem prevederi în ceea ce priveşte discursul incitator la ură, inclusiv de ordin penal, în ceea ce priveşte discriminarea. (...) Am văzut proiecte de lege a presei care acordau doar o relativă protecţie jurnalistului, dar impuneau foarte multe restricţii libertăţii de exprimare a acestuia", a spus Ioana Avădani.
Directorul CJI a vorbit şi despre cenzura din presă, care vine, consideră ea, mai mult din autocenzura redacţiilor decât din vreo lege.
"Sunt limitări aduse sau care provin din autocenzură sau de cenzura din interiorul redacţiei. Deci nu atât cadrul legislativ este problema numărul unu în momentul de faţă cât acţiunile din interiorul redacţiilor. Există, ne-au spus jurnaliştii, subiecte tabu. Vestea bună pentru noi, ca şi consumatori de presă, este că nu mai există subiecte tabu în toată presa, deci nu mai poţi ascunde în toată presa un subiect. Poţi decide ca într-o redacţie să nu-l tratezi sau că-l tratezi dintr-un unghi părtinitor, dar informaţia va exista în spaţiul public", a arătat Ioana Avădani.
Ea a făcut referire şi la proiectul Consolidarea Convenţiei Organizaţiilor de Media desfăşurat cu granturi norvegiene, în cadrul căruia a fost realizată Colecţia de articole de lege.
"Pentru noi libertatea de exprimare este coloana vertebrală a activităţii noastre, iar acest lucru a fost şi tema fundamentală a proiectului, drept pentru care a fost o plăcere şi avem la sfârşit sentimentul că am făcut ceva util. Întotdeauna au exista reţineri faţă de jurnalişti şi faţă de jurnaliştii independenţi şi au existat dintotdeauna şi de când s-a consolidat ca profesie, dintotdeauna a existat tendinţa factorilor de putere de a controla vocea jurnalistului. Ceea ce se întâmplă în anii din urmă, cu apariţia şi răspândirea internetului, a făcut această dorinţă a mai-marilor zilei de a pune capacul pe anumite subiecte să devină derizorie. În ziua de astăzi chiar nu mai poţi ascunde niciun fel de informaţie", a conchis Avădani.
În cadrul proiectului, care se va finaliza săptămâna aceasta, au avut loc trei întâlniri ale Convenţiei organizaţiilor de media în care s-au discutat teme de interes.
"Prima a fost la dreptul muncii, la cum mai munceşte jurnalistul şi cum mai este el angajat şi plătit; o a două întâlnire a fost dedicată drepturilor de autor, cum pot fi ele protejate şi monetizate în mass-media, iar a treia întâlnire a fost legată de formele asociative ale jurnaliştilor, cum pot fi create, care sunt legile care se aplică, cum se fiscalizează aceste forme de asociere", a menţionat Avădani.
Autorul studiului, Diana Hatneanu, a vorbit despre analiza aprofundată a legislaţiei româneşti care se referă la aspecte ale libertăţii de exprimare.
"Un pas pentru a scrie astfel încât să nu te trezeşti dat în judecată este să ştii prevederile legale care sunt aplicabile, să vezi cum sunt ele interpretate de instanţe, ce au păţit colegi de-ai tăi şi dacă cu adevărat urmăreşti să scrii în aşa fel încât să nu ajungi în instanţă, să iei aminte că nu toate cazurile sunt neapărat chestii de urmat şi nişte riscuri vor exista întotdeauna pentru jurnalişti când vor scrie, în sensul că, dacă îşi fac cu adevărat treaba, vor deranja anumite persoane, întemeiat, adică nu vor depăşi limitele acceptabile ale criticii şi riscul de a fi dat în judecată există în continuare, dar cunoscând cazuistica bună din acest domeniu se pot apăra mai bine în instanţă", a spus aceasta.
Ea consideră că legea civilă este destul de "largă" şi există prevederi pentru aproape orice caz - iar în civil cineva poate fi tras la răspundere pentru o vină oricât de mică.
"Aceasta este culpa cea mai mică - o greşeală neintenţionată. Pe civil cam orice greşeală e aptă să ducă la 'răsplată'", a arătat Hatneanu. AGERPRES/(A - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Georgiana Tănăsescu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.