Guvern: Întâlnire a voluntarilor din cazul Colectiv cu ministrul Sănătății și șeful Cancelariei premierului

 •  Social
1186 afişări

Voluntarii din străinătate care au ajutat la tratarea victimelor de la Colectiv au avut, vineri, o nouă întâlnire la Palatul Victoria pe tema îngrijirii răniților în incendiul din 30 octombrie.

0f6170f3-4820-4bdc-85d8-31d9b76e50ff

La discuția la care au participat șeful Cancelariei Prim-ministrului, Dragoș Tudorache, și ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, s-au stabilit modificarea unor acte normative în sprijinul răniților, dar și alte măsuri de organizare pentru îmbunătățirea felului în care sunt tratate victimele incendiului.

"Motivul pentru care am venit azi la Guvern este că la fix o lună de la întâlnirea pe care am avut-o am văzut rezultate minime din partea asumării leadership-ului Ministerului Sănătății. În urma întâlnirii pe care am avut-o cu pacienții ne-au spus doleanțele și ne-au spus că nu sunt manageriați într-un mod unitar. Nu credeam că vom merge în această direcție și am mai încercat să facem în această zi încă un efort spre a rezolva această problemă", a declarat, la finalul întâlnirii, Pavel Popescu, un român stabilit în Norvegia.

Acesta a mai anunțat că pacienții trebuie să fie informați că, începând de vineri, pot solicita spitalelor un kit de îngrijire destinat celor care au suferit arsuri.

"Au apărut, începând de astăzi, niște kit-uri din partea Ministerului Sănătății care costă destul de mulți bani și de care fiecare pacient, fiecare victimă are nevoie. Pacienții trebuie să se ducă începând de astăzi la spitale și să ceară kit-uri pentru a fi tratați. (...) Este un kit importat din Norvegia care conține șampoane, săpunuri, pansamente, tot ceea ce este necesar pentru un pacient ars", a explicat Popescu.

La rândul său, Ramona Strugariu, care face parte și ea dintre voluntarii prezenți la discuție, a spus că autoritățile au promis modificarea unor acte normative în perioada următoare.

"Am avut o discuție pe ce anume s-a făcut, pe ce s-a demarat și ce trebuie făcut în continuare. (...) În legătură cu acel hotline pe care l-a stabilit Ministerul Sănătății, am concluzionat că nu funcționează tocmai eficient și că sunt direcționați către fundații, ceea ce nu e tocmai firesc, ar trebui să fie gestionați către un grup operativ cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății și în legătură cu Cabinetul primului-ministru. Vom avea până marți numele celor care fac parte din acel grup operativ. (...) Am înțeles că problema concediilor medicale ale oamenilor va fi rezolvată până la mijlocul săptămânii viitoare prin publicarea de măsuri și s-au modificat deja niște legi în acest sens. La fel se vor modifica corespunzător pentru tratament prevederile ordonanței de urgență în ceea ce privește spitalizarea, ca să fie acoperită nu doar spitalizarea, ci și tratamentul", a spus Strugariu.

Ea a precizat, totodată, că autoritățile fac demersuri pentru constituirea unor echipe mixte pentru schimburi de experiență, în special pe partea de kinetoterapie.

"Am discutat despre niște formulare și niște baze de date consolidate ale pacienților și, în momentul acesta, avem chiar rugămintea din partea Ministerului Sănătății și a persoanelor desemnate în acest moment să se ocupe ca pacienții să trimită informațiile și adresele lor de email pentru a putea fi coordonați în cadrul unui grup special constituit, care să le acorde în mod periodic informații", a susținut aceasta.

AGERPRES/(A — autor: Doroteea Purcărea, editor: Georgiana Tănăsescu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Social

Cele mai citite din Social

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres