INTERVIU ÎPS Irineu: Biserica nu este instituție a statului ca să intre în sondaje; biserica este instituție divino-umană

 •  Social
1884 afişări

ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscop al Craiovei, a acordat un interviu AGERPRES în care vorbește despre atitudinea față de rolul bisericii în societate, despre preocupările creștinilor pentru sărbători, dar și despre drepturile omului și despre slăbiciunile omului transformate în drepturi. ÎPS Irineu a vorbit, de asemenea, și despre dezbaterea pe tema construcției de biserici versus construcția de spitale sau de școli, despre proiectele Mitropoliei Olteniei din ultimii ani și despre conștiința națională.

d1ad4d95-3631-46bd-8dab-ac60590f2690

AGERPRES: Înaltpreasfinția voastră, cum ați caracteriza anul 2015 pentru Mitropolia Olteniei în ceea ce privește proiectele pe care le-a avut biserica în această zonă?
ÎPS Irineu: Cu ajutorul lui Dumnezeu aș spune că anul care și-a încheiat fila calendaristică a fost un an bun, în contextul acesta al vieții de zi cu zi și al greutăților pe care le îndurăm și cu toată lumea le știm. În primul rând ne-a ajutat bunul Dumnezeu ca în pacea lui Dumnezeu să putem să rezolvăm lucruri foarte importante. Am dus mai departe proiectele pe care le-am avut și am generat altele noi, pentru că viața este într-o dinamică a ei, nu se oprește. Vrem să continuăm și să ducem pe mai departe acest mandat pe care Dumnezeu ni l-a dat. Ne gândim întotdeauna la oameni, ne gândim la bunurile pe care strămoșii noștri ni le-au dat, ne gândim la societatea în care trăim, toate acestea fiind preocupări de căpetenie în viața unui ierarh. Nu poți să rămâi în afara cunoașterii, nu poți să rămâi în afara învățământului, nu poți să rămâi în afara vieții sociale. Așadar considerăm că din toate acestea am făcut câte ceva și ne-am străduit să realizăm și să împlinim câte ceva. Sper că nu am lăsat o anumită porțiune din aceste preocupări să rămână în spate, căci este foarte important ca să le duci pe toate într-un ritm în care poți să realizezi ceva și să dai pe mai departe posibilitate ca să continui programul respectiv. Așadar, liniile pe care le-am urmat de la instalarea noastră și până astăzi, cum spuneam ale vieții sociale, ale vieții religioase, mănăstirești, ale vieții parohiale, ale vieții intelectuale, le-am dus cu multă stăruință și cu multă osteneală. S-au făcut biserici, s-au terminat biserici, acesta fiind specificul nostru de altfel. Noi ne propunem să facem și spitale, ne propunem să facem și grădinițe, ne propunem să facem chiar și universități, însă trebuie să știm precis: o risipire sau o conversie înspre altceva decât suntem noi pregătiți să facem ar fi foarte grea la ora actuală. De asemenea, trebuie să subliniem că noi nu putem să luăm sarcina statului. Deci biserica are nevoie de ajutorul credincioșilor și de contribuția credincioșilor care se cumulează în bugetul statului. Bugetul statului nu este format din averea unor oameni, ci este contribuția credincioșilor Bisericii Ortodoxe și a altora. Așadar, nu ne mai imaginăm niciodată că noi dacă primim ceva de la stat primim de gratis sau de pomană. Este tot ceea ce credinciosul nostru a dat acolo potrivit legilor și potrivit dispozițiunilor legale. De aceea subliniez acest lucru ca să se înțeleagă: noi,apărând patrimoniul național, apărăm identitatea națională. Nu putem să avem o istorie cu totul adevărată și credibilă în fața noastră și în fața lumii fără vestigiile istorice. Unii oameni și unele popoare caută aceste vestigii cu sume mari de bani. În țara noastră nu se cheltuiesc atâția bani cât alții cheltuiesc pe nimica toată. Deci noi dacă apărăm și refacem o biserică din lemn din secolul al XVII-lea, al XVIII-lea, din secolul al XIX-lea, dacă reparăm o mănăstire din secolul al XIII-lea, al XIV-lea, al XV-lea, dacă reparăm o icoană, dacă restaurăm o carte, dacă restaurăm ceva, o operă de artă, toate acestea sunt ale poporului nostru. Biserica nu poate fi în afara poporului lui Dumnezeu. Nu există instituția bisericii fără credincioși. Deci această instituție bisericească este formată din cler și credincioși. Dacă noi ne silim, înseamnă că societatea ar trebui să se bucure că mai sunt oameni cu conștiință. Nu neapărat o conștiință strict bisericească, ci este vorba de o conștiință națională, patriotică. Așadar, când vorbim despre această realitate, ne gândim foarte bine la ceea ce noi suntem și ceea ce noi avem ca mesaj și ca mandat în viața noastră. Prin urmare, noi ne bucurăm în acest an că am avut posibilitatea, cu ajutorul credincioșilor, cu ajutorul statului, cu ajutorul atâtor lucruri care s-au strâns așa cum furnicile strâng în mușuroiul lor și cum albinele strâng mierea din toate părțile. Credincioșii au fost activi în această lucrarea a noastră și ne bucurăm și noi le mulțumim foarte mult, pentru că îi vedem cât de harnici sunt atunci când constată că păstorul lor se îngrijește de viața lor. Este adevărat că sunt și oameni care ne pizmuiesc, care văd cu oarecare scrâșnire de dinți faptul că trebuie să ai religie în școală, faptul că trebuie să ai asistență socială în spital, în armată, în penitenciar, dar nu ne puteam da seama cât de importantă este activitatea aceasta pentru credincioși. O speranță într-un moment delicat al vieții este o șansă în viață. Dacă noi dăm o șansă în viață acestor tineri, acestor copii, noi vom fi într-adevăr fericiți când vom vedea că în urma noastră a rămas ceva. Să ne gândim numai la problema pensionării: cine va plăti pensiile noastre de mai târziu, dacă noi nu îi învățăm să muncească, să iubească țara aceasta? Noi nu vom putea avea un viitor luminos dacă nu ne uităm în spate la rădăcina noastră. Arborele nu-și desfășoară coroana dacă nu știe că în pământ are o rădăcină atât de dezvoltată, încât coroana să poată fi pusă în evidență și să fie susținută. Așa și noi trebuie să ne îngrijim de viitorul nostru, să dăm sens vieții noastre din toate punctele de vedere: să sprijinim familia în primul rând prin educație, prin asistență. Ne doare sufletul când vedem pe unul despărțit de celălalt, pentru că este foarte greu ca atunci când la slujba de cununie s-a spus ca doi să fie una, iar atunci acel unul sau una când se despart în două nu mai avem decât jumătăți. Și este mai greu când ne gândim la celălalt aspect dureros: că aceste jumătăți își hărțuiesc copiii să treacă când de partea unuia, când de partea celuilalt, iar în cele mai triste cazuri copiii ajung să fie crescuți de tați, când prin definiție nicio pasăre, nicio altă vietate nu își crește puișorii pe seama tatălui. Nu că acum aș vrea să inversez rolurile. Dar mă gândesc la niște exemple care ar trebui să ne fie foarte la suflet. Așadar iată câteva din elementele pe care le-am putea privi dintr-o dată la acest sfârșit de an, ce am făcut și ce vom face în continuare. Cred că ne-a ajutat bunul Dumnezeu și nu avem decât cuvinte de mulțumire față de Atotputernicul care reglează și dirijează viața noastră chiar și atunci când suntem slabi. Așa cum ne învață Sfântul Apostol Pavel: când sunt slab, atunci sunt tare. Evident că mai avem multe de făcut și nici nu am putea fi triumfaliști, să fim acum cuprinși de slavă deșartă că am făcut ceva, căci iarăși spune Sfânta Scriptură: și dacă am fi făcut toată legea, și dacă am fi făcut toate lucrurile, tot robi netrebnici suntem, că nu am făcut decât ceea ce trebuia să facem.

AGERPRES: Cum vedeți această dezbatere pe tema construcției de biserici versus construcția de spitale, de școli etc.?
ÎPS Irineu: Într-o societate multilateral dezvoltată — să folosesc acest cuvânt foarte cunoscut — este imposibil să ai ceva în detrimentul celuilalt. Cum spuneam, bisericile nu sunt întreținute de stat și nici nu sunt finanțate de stat decât atât cât se poate câte un ajutor. De ce oare societatea pune în ecuație biserica cu spitalul și cu școala, câtă vreme școala și spitalul sunt ale statutului și statul trebuie să se îngrijească de ele. Când punem biserica în sondajele acestea, facem o mare greșeală. Biserica nu este instituție a statului ca să intre în sondaje, biserica este instituție divino-umană și nu are legătură de subordonare față de stat. Noi avem autonomia noastră, de aceea vrem ca biserica să nu fie luată în calculul acesta strâmt și foarte dezamăgitor.

AGERPRES: Este luată în calcul din punct de vedere al finanțării...
ÎPS Irineu: Despre ce finanțare vorbim? Dacă noi vorbim despre finanțarea unui spital, păi este finanțare totală. Nu îi dăm doar un ajutor spitalului și îi cerem să se descurce. Cât la sută din acest PIB este dat bisericii? Noi aici, Mitropolia Olteniei, dacă este să luăm în calcul această finanțare, se ridică la câteva miliarde de lei vechi. Atât! Ce putem să spunem în acest moment și în această ecuație despre o finanțare a statului față de biserică câtă vreme toată lumea spune: 'Se dă bisericii!'. Da, evident, dacă se urmărește prin toate canalele să se spună: 'Uite ce a primit biserica, uite ce a făcut biserica!' și să calculeze fiecare cu creionul pe hârtie și să ia în contextul unui spital de nu știu unde. Este ca și când noi, biserica, suntem responsabili că s-au desființat spitalele. Biserica este responsabilă că s-au desființat spitalele? Biserica este responsabilă pentru că acești lideri politici, fie că sunt președinți de consilii județene, fie că sunt miniștri, fie că sunt premieri sau președinți de stat nu se ocupă de acest lucru? Păi de ce nu se ocupă? De ce trebuie neapărat să arătăm cu degetul spre biserică și să scoatem în evidență că ăștia nu își fac datoria? Păi spuneți-le lor ce ar trebui să facă și lăsați-ne să ne gestionăm noi cum ar trebui să fie. De acum înainte noi să ne facem o previziune și să spunem: de acum înainte cinci ani nu mai lucrăm nimic, trebuie să facem spitale și școli. Da, este adevărat, dacă este să putem noi face spitale, păi trebuie să ne dea sprijinul respectiv. Orișice om cu mintea sănătoasă gândește când îi spui de ce nu ai făcut aia. Trebuie să și întrebi: ți-am dat suficientă credibilitate și ajutor ca să faci aia? Numai să facem niște acorduri la nivel de minister și să spunem: Domne, de anul acesta facem numai spitale. Însă toate acestea nu fac parte dintr-un program sănătos al unei edificări constructive a spiritului național, ci antagonist, ca să găsim oameni sau instituții cu care noi să ne luptăm și să nu vadă altceva ce lucrăm noi în spate. Și este foarte interesantă această viziune. Însă una peste alta, noi îi iubim și pe aceia care ne spun de rău, pentru că tot ai noștri sunt. Poate că au ceva de comentat, poate că au ceva de corectat în acest lucru, însă trebuie să îi încurajăm și să le spunem că nu vrem să luăm locul nimănui în statul român, niciunei instituții. Dacă facem o biserică, nu vrem să luăm locul primăriei, dacă facem un cămin de bătrâni, nu vrem să luăm locul asistenței sociale al Consiliului Județean, dacă facem o grădiniță nu vrem să luăm locul inspectoratului școlar. Așadar, ne bucurăm de toți și participăm cu bucurie la fiecare moment de bucurie al societății noastre și al cetății noastre, al orașului nostru. Așadar, gândesc că trebuie pus puțin la punct această 'răzvrătire' a unor factori care caută să aplatizeze toată identitatea noastră națională. Trebuie să ne gândim că atunci când nu aveam stat, aveam biserică. Este foarte important acest lucru. Când s-au înființat statele aici — naționale românești — cum le știm cnezatele și voievodate, exista biserică. Și când cetatea nu a avut ziduri, noi am avut biserică. Așadar ar trebui să ne uităm mai bine la identitatea noastră patriotică și națională și să fim mai puțin caustici la asemenea realizări. Ba dimpotrivă, să zicem 'mulțumim lui Dumnezeu că încă mai este cineva care se mai ocupă de țara aceasta'.

AGERPRES: În această perioadă a sărbătorilor de iarnă, care gravitează în jurul sărbătorii Nașterii Domnului, în spațiul public se pune foarte mare accent pe agitația care vizează pregătirile materiale. Care ar trebui să fie atitudinea creștinului, ce ar trebui să facă?
ÎPS Irineu: E normal ca în preajma marilor sărbători omul să se preocupe de ceva. Acum nimeni nu a făcut un sondaj să vadă cât de mult se preocupă credincioșii pentru sărbătoare. Noi am văzut din punct de vedere comercial că unii își cumpără de sărbătoare, unii se duc și își agonisesc ceva de mâncare pentru sărbătoare. Și evident ceea ce este mediatizat, aceea este într-un fel oarecare credibil, adică mâncăm marfa pe care ne-o oferă unii. Dar există și o mare parte a credincioșilor care se preocupă și de alte aspecte. Am văzut, din fericire, tineri care au postit tot postul, care s-au spovedit și s-au împărtășit. Eu însumi spovedesc credincioși pe care i-am avut înainte, care mai vin și mai departe. Deci îmi fac timp și pentru asta. Nu de altceva, ci pentru că îi iubesc pe cei care îi spovedesc și în al doilea rând, pentru că sunt în contact cu lumea, știu și eu ce se petrece în cetate. Este foarte important acest lucru. Deci sunt mulți tineri care se spovedesc, tineri care se pregătesc pentru Sfânta Liturghie, credincioși care au postit tot postul. Și aș putea face fără să greșesc o evaluare că sunt peste 80 la sută care țin cu mare sfințenie tradițiile noastre bisericești, tradiție însemnând nu neapărat ceva trecut, ci ceva actual. Pentru că una este să te gândești la cel care te-a învățat carte, alta este să citești un manual după care ai învățat și alta este să conștientizezi cine a alcătuit manual respectiv. Deci asta face parte din tradiția noastră, iar tradiția noastră este atât de bogată și atât de evidentă, încât putem spune că în orice parte al lumii ne-am afla, dacă îl vedem pe un credincios, pe un domn, o doamnă, că el cântă colinde, știm precis că e ortodox român. Iată cât de puternică este înrădăcinată în inima noastră credința. Așadar, preocuparea noastră pentru sărbătoare este într-adevăr un dat. Orice om când își face ziua onomastică își face și el un costum sau poate că își ia ceva, cel puțin marchează ziua respectivă. Cu atât mai mult când e în preocuparea sa Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos și nolens-volens trebuie să te aliniezi la acest lucru, pentru că Nașterea însăși și Învierea însăși te provoacă la acest lucru. Este o sărbătoare care acționează și în interior energetic, te determină. Este imposibil ca apropiindu-se Crăciunul să nu îți vină în minte colindele pe care le-ai învățat în copilărie și este imposibil să nu fredonezi când auzi la televizor acele cântece minunate care ne-au legănat copilăria noastră. Este imposibil ca venind Crăciunul, cât ai fi de necredincios totuși, să nu zici 'La mulți ani!'. Dacă nu e Crăciun pentru cel necredincios de ce spune 'La mulți ani!'? Întrebare! Am văzut o dată un comentariu pe un blog în care cineva spunea tot felul de inepții, scria Hristos cu H mic, iar la sfârșit zicea 'La mulți ani și sărbători fericite de Crăciun!'. Mi s-a părut ca o pledoarie...erau pături de fum, pături de fum și deodată iese focul. Și atunci am gândit 'Iată, domnule, cum țâșnește adevărul din sufletul lui!. Nu atunci când el critică, când el aruncă cu otravă, ci atunci când el zice la final 'sărbători fericite de Crăciun"! Ce să înțelegem de aici? Că românul este creștin prin definiție și că el este bun, însă de multe ori societatea sau împrejurările vieții l-au făcut ca să fie puțin mai acid și îl înțeleg, pentru că nu poți să trăiești într-un sistem sau într-un loc în care să fii învăluit de atâtea informații din tot felul de surse, dacă nu ai o oarecare stabilitate să poți rezista. Însă ne rugăm pentru toți aceștia ca ei să înțeleagă mesajul și sunt convins că dacă noi suntem capabili să îi iubim, cu mult mai mult Dumnezeu îi iubește, dacă noi suntem capabili să îi iertăm, cu atât mai mult Dumnezeu ne iartă. Deci iată care ar fi ethosul acestei sărbători.

AGERPRES: Cum vedeți provocările cărora trebuie să le facă față astăzi statul laic?
ÎPS Irineu: Statul trebuie în primul rând să își facă datoria de stat. N-ar trebui să existe o rețetă și deci nu putem da rețete, pentru că contextul social, politic internațional și național este diferit de la un moment la altul, se pot schimba datele problemelor, pot să apară evenimente noi și așa mai departe. Orice analist se poate contrazice și poate constata el însuși că nu are dreptate datorită evenimentelor care sunt atât de fugace și atât de instabile. Deci nu putem da o rețetă. Nici nu ar trebui să ne implicăm așa de mult. Dar un sfat îl dăm: să aibă în vedere omul, să aibă în vedere dreptul natural al omului, nu artificial, nu dreptul acela care este produs de social sau de sociologie, pentru că sociologia nu are definiția clară a persoanei când vorbim de social, de societate, de sociologie vorbim de o entitate care are sau nu are indivizi. Deci când vorbim de dreptul natural al omului, atunci vorbim despre omul făcut de Dumnezeu și respectul statului trebuie să fie nu numai față de niște indivizi, persoane care fac parte din statul respectiv, ci să se gândească că deasupra statului este Dumnezeu. Deci Dumnezeu nu se amestecă cu statul, dar statul dacă nu ține cont de Dumnezeu nu ajunge la o finalitate pozitivă, ci întotdeauna este paralel cu ceea ce Dumnezeu învață. Deci a vorbi despre ceva în acest sens este o părere și în al doilea rând o subliniere că în toată activitatea omului și a statului trebuie să ținem cont de contextul în care trăim și acest context este viața. Viața nu o putem schimba, este un dat al lui Dumnezeu și viața nu o putem produce în laboratoare. Viața există și noi trebuie să o realizăm și să o simțim așa cum este dată de Dumnezeu. Așadar, o viață corectă, o viață curată și o viață luminată nu se poate dobândi decât numai în relație cu Dumnezeu. Și lucrul acesta nu îl spun eu că sunt cleric, ci este o realitatea logică și filozofică. Nu există filozofie care să nu vorbească despre cel Atotputernic, cu atât mai mult în contextul actual, în care nu trăim numai ca simple viețuitoare să mâncăm și să bem, ci trăim intelectual, trăim rațional, trăim cu conștiință. Dacă conștiința este, cum spunea J.J.Rousseau, instinct divin, glas nemuritor și ceresc, definiție pe care o găsim în fiecare manual de drept, cu atât mai mult trebuie să ne dăm seama că acest glas nemuritor și ceresc nu este produsul biologicului, că biologicul are dimensiunea lui, ci este un dat ontologic pentru că numai omul are conștiință. Și atunci când vorbim despre darea aceasta cea bună a lui Dumnezeu, ne referim efectiv la amprenta pe care Dumnezeu a lăsat-o în noi, iar această judecată de valoare este efectiv ceea ce Dumnezeu a lăsat din chipul Său în noi. El este în chipul pe care ni l-a dat și în asemănarea la care noi trebuie să ajungem.

AGERPRES: Având în vedere toate acestea, cum ar trebui privite Drepturile omului?
ÎPS Irineu: Drepturile omului și bine au zis cei care le-au alcătuit, ale omului, nu ale patimilor...deci trebuie să facem o deosebire foarte clară: Drepturile omului nu sunt rupte din dreptul natural al omului. De aceea spuneam că nu trebuie să privim dreptul prin prisma sociologicului, ci trebuie să îl privim în identitatea lui, chiar dacă unii azi spun că dreptul natural a fost deja trecut și este expirat. Nu este adevărat. Atâta vreme cât omul există, există și drept natural și există și dreptul lui Dumnezeu. Omul nu s-a creat pe sine, nu a apărut dintr-o întâmplare, nu este produsul hazardului, deci trebuie să ne lămurim asupra acestor lucruri și atunci dacă vorbim de Drepturile omului și vrem să fie apărate și vrem să fie cunoscute de toți și recunoscute, atunci nu îl putem scoate pe Dumnezeu din ecuația aceasta. Dar care este dreptul lui Dumnezeu pentru că El este Cel care ne-a creat? Cum spuneam, nu ne-am creat noi pe noi! Și dacă Dumnezeu ne-a creat pe noi, de ce oare nu ne referim când privim drepturile noastre în oglinda lui Dumnezeu sau de ce nu Îl vedem pe Dumnezeu oglindit în drepturile noastre? De altfel, Drepturile omului, după originea lor și după forma lor de redactare, sunt din Sfânta Scriptură. Nu au fost luate aceste drepturi dintr-o reflecție filozofică, dintr-o reflecție poetică, ci au fost luate din Sfânta Scriptură. Deci acolo găsim toate drepturile, relațiile cu drepturile din Sfânta Scriptură. Este evident că este o relație de părinte-fiu din Sfânta Scriptură, adică de Tatăl cel Ceresc și de copiii săi. Păi dacă vrem cu adevărat să promovăm aceste drepturi, trebuie să le vedem totuși în acest transcendent, în această putere personală care este Dumnezeu, și dacă vrem într-adevăr ca viața aceasta să fie luminată și conștientă trebuie neapărat să o privim în cel care poate să lumineze și poate să conștientizeze intelectul și rațiunea noastră. Însă când vedem anumite anomalii cum ar fi dreptul unora împotriva celorlalți, dreptul bogaților împotriva celor săraci, dreptul părinților asupra copiilor, dreptul copiilor asupra părinților, nu mai vorbesc de dreptul unora care au diferite patimi, păcate sau, cum am zice noi, slăbiciuni împotriva celor care promovează adevărul, binele, frumosul... Nu condamnă nimeni pe cineva pentru viața lui personală, pentru că noi nu suntem Dumnezeu și numai Dumnezeu ne judecă pentru patimile noastre, slăbiciunile noastre, dar cum este posibil, vorbind despre raționalitatea drepturilor omului, să iei ca bază o slăbiciune a omului? Întrebare! De ce trebuie să luăm noi ca bază o slăbiciune a omului și să facem din ea un drept recunoscut al bietului om? Nu ne preocupă educația și oamenii mor needucați, nu ne preocupă sărăcia și oamenii mor săraci. Nu există drept al săracului, nu există o dimensiune a cât poți să îl exploatezi pe cel sărac și totuși ne interesează drepturile patimilor! Foarte interesantă această alchimie! Cred că ar trebui să medităm mai mult! Nu vreau să spun și nici nu vreau să fac deloc referire la un om care are asemenea gândire, nu neapărat patimă, pentru că patima este ceva exterior omului, gândul este la baza tuturor contradicțiilor noastre noetice. Dacă noi vrem să gândim un proiect, atunci din minte trebuie să alcătuim planul. Așa și când este vorba să facem ceva pentru noi sufletește sau să ne dăm curs unor instincte. Omul, dacă este cu totul rațional, el trăiește viața biologică fără să fie infestat de biologic. Așadar, aceste instincte care sunt în subconștient, nu le putem lăsa să iasă la suprafață sau să le punem în evidență. Eu gândesc că cei care promovează prea mult aceste idei sau aceste gânduri se expun foarte mult. Pentru că la un moment dat este o revoltă și a celorlalți: Bine, bine, dumneata ești așa cum ești, dar de ce trebuie eu să fiu de acord cu dumneata? Pe de altă parte, nu trebuie să fim agresivi față de ei. Nu trebui să gândim că în Sfânta Scriptură nu sunt amintiți acești oameni, confrați ai noștri sau patimile lor. Sunt, deși sunt oarecum înfierate acolo, dar niciodată Sfânta Scritpură nu ne îndeamnă să îi batjocorim, să îi defăimăm și să ne luptăm împotriva lor, dar nici nu putem sta cu mâinile la piept și aplauda ca la circ când ei arată că sunt nu știu ce în mod public? Atunci când vrei să arăți ceva în public, că ești ceva, arăți că ești deștept, că ești frumos (la concursuri de frumusețe), arăți că ești înțelept, dar nu arăți că ești ce?

AGERPRES: Care sunt proiectele pe care le aveți în acest an în Mitropolia Olteniei?
ÎPS Irineu: În primul rând trebuie să le continuăm pe cele pe care le-am adus până aici, construcțiile acestea și nu ne vom opri, pentru că Dumnezeu nu ne-a pus să facem decât ceea ce este voia lui. Apostolul Pavel zice: Fiecare să rămână în ceea ce a fost ales sau în ceea ce i s-a dăruit; apostolul să fie apostol, proorocul să fie prooroc, învățătorul să fie învățător, ierarhul să fie ierarh, credinciosul să fie credincios. Evident că toți laolaltă formăm această frumusețe, acest buchet de flori, acest buchet de valori. Toate acestea sunt în ethosul nostru românesc. Nu vom putea avea niciodată un popor frumos, o societatea frumoasă, dacă nu vom putea avea toate elementele. Un buchet de flori căruia îi lipsește o culoare este știrb. Așa și societatea noastră: dacă nu va avea biserică, dacă nu va avea școală, dacă nu va avea spitale, are ceva lipsă. Ne vom strădui în continuare să promovăm și această idee, ne vom face datoria în toate laturile, pentru că este foarte necesar să ai un spital de calitate să te tratezi acolo, dar trebuie să vedem și oamenii care sunt acolo, nu numai zidurile și noi trebuie să luăm aminte că dacă reconstruim biserici, trebuie să ne îngrijim în primul rând de biserica cea vie, adică de oameni, de sufletele oamenilor. O biserică fără credincioși este orice în afară de biserică. Așadar, Mântuitorul Hristos vrea ca biserica să fie plină de credincioși, adică în armonie cu toate puterile cerești, cu îngeri, cu oameni, cu cele văzute și nevăzute. Așa și spitalul: trebuie să aibă niște oameni conștienți că tratează oameni, nu boli sau suferințe. Vedem că de multe ori te duci la spital și te tratează de suferință fără să gândească că ești om, iar dacă ai murit nu este nicio problemă, sunt pierderi planificate. Într-o școală în care nu avem profesori de calitate (ceee ce ne trebuie pentru acești copii, exemple, modele), degeaba avem acea școală. Deci nu trebuie să ne gândim la edificii, ci trebuie să ne gândim la sufletul poporului acestuia care efectiv are nevoie de grija și ajutorul nostru. Să le dăm copiilor noștri ceea ce noi am primit pe când eram mici: iubirea părinților, a bunicilor și a societății. Dacă nu vom avea aceasta, putem să avem spitale, școli...ce credeți că în Franța sunt atâtea spitale și școli? Nu sunt...și am dat exemplu acesta, pentru că am stat acolo și cunosc mai bine. Dar pretutindeni oamenii se străduiesc să facă ceva care să îmbrace întreaga frumusețe a existenței umane: omul care are viață religioasă se îngrijește de viața religioasă la care și cel de altă credință are și el dreptul să se roage. Foarte bine, nu crede ca mine, dar pentru aceasta nu îl asupresc și nici nu îl urăsc, ci ne rugăm cu toții lui Dumnezeu, ca ei să vadă adevărul, iar noi să fim mai atenți față de cei care sunt în jurul nostru — că sunt bolnavi, că sunt copii, că sunt femei, că sunt bărbați, că sunt bătrâni, toți au nevoie de grija și ajutorul nostru. Așadar, vom continua cu ajutorul Maicii Domnului și a Sfinților din Oltenia să ținem făclia aprinsă și trează a conștiinței ortodoxe și naționale.

AGERPRES/(A — autor: Maria Mitrică, editor: Adrian Drăguț)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Social

Cele mai citite din Social

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres