Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 13 dec /Agerpres/ - Regia Autonomă de Transport Bucureşti a decis să devieze autobuzele care circulă în zona Eroilor din cauza surpării carosabilului în urma lucrărilor la noua staţie de metrou, potrivit purtătorului de cuvânt al Regiei, Constantin Tobescu.

Autobuzele liniilor 122, 126, 137, 138, 168, 226, 268, 368 şi 668 vor circula deviat de la strada Ştirbei Vodă cu Splaiul Independenţei, prin Splaiul Independenţei, şoseaua Cotroceni, strada Dr. Gheorghe Marinescu, bulevardul Eroii Sanitari, strada Carol Davila, apoi traseul de bază.

'Având în vedere că zona Eroilor este un nod important şi cu punct de transbordare între RATB şi Metrorex, am luat decizia să deviem liniile de autobuze care circulă în zonă pe cele mai apropiate artere pentru a nu afecta călătorii. Sunt în jur de 10 linii de autobuze care o să circule prin spate pe la Elefterie. Staţia Eroilor nu va mai putea fi efectuată pentru că nu avem pe unde trece până la reglementarea situaţiei, moment în care vom reveni în zonă', a declarat duminică, pentru AGERPRES, Constantin Tobescu.

Primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, i-a convocat, pentru duminică dimineaţă la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, pe reprezentanţii Metrorex, ai Poliţiei Rutiere, ai ISU şi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii pentru a discuta măsurile de intervenţie pentru punerea în siguranţă a perimetrului, precum şi eventuale măsuri de extindere a restricţiei de circulaţie rutieră în zona Eroilor, unde s-a surpat terenul, existând riscul de prăbuşire a carosabilului.

Potrivit Ministerului Transporturilor, "denivelarea" terenului în zona staţiei de metrou Eroilor a fost determinată de producerea unor infiltraţii cu antrenare de material solid, ca urmare a străpungerii planificate a peretelui de beton armat al incintei staţiei de metrou, infiltraţii care au generat tasări sub carosabil.

Sâmbătă, traficul rutier pe bulevardul Eroilor, între strada Carol Davila şi Pod Eroilor, şi pe bulevardul Eroilor Sanitari, între strada Carol Davila şi Piaţa Operei, a fost întrerupt din cauza surpării terenului, existând riscul de prăbuşire a carosabilului.

Circulaţia rutieră se va desfăşura deviat, astfel: pe sensul spre centru, dinspre cartierele Drumul Taberei şi Militari, pe şos. Pandurilor - Calea 13 Septembrie sau şos. Geniului - şos. Cotroceni; pe sensul spre cele două cartiere, pe Splaiul Independenţei - şos. Cotroceni - şos. Geniului sau şos. Cotroceni - bd. Iuliu Maniu - bd. Vasile Milea. AGERPRES/ (AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.