Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 28 nov /Agerpres/ - Circulaţia rutieră va fi restricţionată duminică în Bucureşti pe arterele de circulaţie care converg spre Piaţa Constituţiei pentru buna desfăşurare a repetiţiei generale cu toate forţele şi mijloacele tehnice care vor participa la parada organizată pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, a anunţat sâmbătă purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, într-o declaraţie de presă la sediul ministerului.

"Precizez că restricţii similare de circulaţie vor fi instituite şi în preziua şi în ziua Paradei Militare, de aceea recomandăm conducătorilor auto să se informeze din timp asupra traseelor alternative. O hartă a acestor restricţii vă este pusă la dispoziţie de către Poliţia Română şi Ministerul Afacerilor Interne pe site-urile instituţionale şi pe paginile de Facebook. Poliţiştii rutieri vor fi prezenţi în stradă pentru a fluidiza circulaţia pe arterele adiacente, pentru a acorda sprijin conducătorilor auto şi pentru a-i îndruma către rutele ocolitoare", a completat Monica Dajbog.

Purtătorul de cuvânt al MAI a adăugat că în perioada minivacanţei prilejuită de Ziua Naţională a României aproximativ 18.000 de poliţişti, 9.000 de jandarmi, peste 3.300 de poliţişti de frontieră şi 5.300 de pompieri vor fi la datorie pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, în zonele aglomerate, cu ocazia manifestărilor publice şi a evenimentelor cu public numeros, dar şi în staţiunile turistice.

Poliţiştii rutieri vor fi prezenţi pe principalele artere de circulaţie pentru fluidizarea traficului, prevenirea blocajelor şi a accidentelor grave, dar şi pentru efectuarea de verificări cu privire la echiparea corespunzătoare a autovehiculelor, iar Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române va transmite periodic informări publice cu privire la drumurile pe care se înregistrează probleme deosebite, a precizat Dajbog.

Purtătorul de cuvânt al MAI a adăugat, totodată, că Jandarmeria Română recomandă turiştilor care intenţionează să petreacă minivacanţa în staţiunile montane, ca înainte de a se urca pe munte să se informeze temeinic în legătură cu traseul ales şi prognoza meteo şi, de asemenea, în caz de urgenţă, să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane prin intermediul numărului unic 112. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.