COD PORTOCALIU: 26-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD PORTOCALIU: 26-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD GALBEN: 26-06-2025 ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 27 nov /Agerpres/ - Stocurile de gaze sunt acoperitoare pentru durata iernii, există însă "un număr de îngrijorări" cu privire la stocurile de cărbune, a declarat ministrul Energiei, Victor Vlad Grigorescu, vineri, în cadrul comandamentului de iarnă la care au participat şefii structurilor centrale şi teritoriale ale MAI, prefecţi şi reprezentanţi ai tuturor ministerelor şi instituţiilor cu atribuţii în domeniu.

"Din analiza pe care am făcut-o, la acest moment, stocul de gaze este acoperitor pentru prognozele pe perioada următoare. Dunărea are un debit normal, ceea ce înseamnă că nu vedem probleme pentru Centrala de la Cernavodă. Avem însă un număr de îngrijorări cu privire la stocurile de cărbune, atât la Complexul energetic Hunedoara, cât şi la Complexul energetic Oltenia. Am avut întâlniri şi cu colegii de la Complexul Hunedoara care se află într-o situaţie un pic dificilă. Există acolo o serie de lucruri care nu s-au făcut în perioada anterioară şi am demarat măsuri urgente pentru a completa stocurile de cărbune şi pentru a asigura funcţionarea în condiţii de siguranţă", a precizat ministrul.

El a mai spus că stocurile de păcură sunt la un nivel considerat mulţumitor pentru această perioadă şi a adăugat că la ministerul Energiei se va reuni săptămânal un comandament de iarnă, la care ar urma să ia parte şi operatorii de distribuţie a energiei electrice.

"Regret să spun că acest lucru ar fi trebuit făcut probabil mult mai devreme, la începutul lunii octombrie şi nu la începutul lunii decembrie, însă ne-am întâlnit pentru prima dată pentru a vedea exact care este situaţia. O altă constatare este că ne-am fi dorit să avem un program de iarnă în domeniul energetic (...) program de iarnă care să fi început la 1 octombrie şi nu la 1 decembrie, cum probabil se va întâmpla. Am cerut colegilor să promoveze de urgenţă acest plan de măsuri, cu responsabilităţi pentru fiecare operator implicat în această activitate", a adăugat Grigorescu.

Ministrul Economiei, Costin Borc, a declarat în cadrul comandamentului că instituţia pe care o conduce are organizat un serviciu operativ pentru situaţii de urgenţă şi va răspunde de câte ori este nevoie cerinţelor comandamentului de la Ministerul Energiei.

De asemenea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a atras atenţia asupra faptului că agricultorii deţin cel mai mare număr de tractoare cu lame care pot interveni, în situaţii de necesitate. Astfel, potrivit acestuia, sunt peste 160.000 de tractoare distribuite pe întreg teritoriul ţării care pot juca un rol important în vederea deszăpezirii. De asemenea, a susţinut Irimescu, utilajele de distribuire a îngrăşămintelor pot fi folosite pentru împrăştierea sării pe drumuri. Totodată, ministrul a sugerat o colaborare cu Ministerul Mediului, în vederea instalării pe lângă drumurile naţionale şi judeţene a unor perdele de protecţie, pe terenurile agricole.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Adrian Curaj, a spus că au fost luate măsurile necesare pentru a asigura încălzirea şcolilor şi a anunţat că a fost aprobată angajarea pe posturile vacante de fochişti, pentru şcolile cu centrale. De asemenea, a mai spus el, MENCŞ se va asigura, împreună cu autorităţile locale, că mijloacele de transport pentru elevi sunt funcţionale, mai ales în mediul rural.

Ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, a afirmat că volumele existente în prezent în principalele lacuri de acumulare din ţară asigură necesarul pentru alimentarea cu apă a populaţiei, dar şi pentru industrie. Gradul mediu de umplere a lacurilor de acumulare este de aproximativ 56,7%, a precizat Palmer. AGERPRES/ (A - autor: Irinela Vişan, editor: Cristina Tatu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.