Modifică dimensiunea fontului:
Arad, 9 nov /Agerpres/ - Biroul Executiv al FAIR Mediasind solicită Consiliului Local Arad să-l demită ''în cel mai scurt timp'' pe managerul Filarmonicii de Stat, Alin Văcean, şi să sesizeze instituţiile competente pentru a elimina ''abuzurile şi ilegalităţile'' comise de acesta.
Într-un comunicat remis luni AGERPRES, Biroul Executiv Permanent al Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind precizează că a analizat Raportul de control şi alte documente oficiale obţinute în urma deplasării conducerii organizaţiei sindicale la Arad, în data de 4 noiembrie, pentru a identifica soluţii în vederea stingerii conflictului existent la Filarmonica de Stat, şi a constatat că încă din anul 2012 putea fi reziliat contractul de management al lui Văcean.
''Contractul de management putea să fie reziliat, conform art. 9 din acest document, încă din anul 2012, când Alin Văcean a produs prejudicii de imagine grave instituţiei, intrând în conflict direct cu reprezentanţii presei arădene. Această constatare este inserată chiar în Raportul Consiliului Local în care se arată: 'Starea conflictuală este reflectată şi în mass-media locală. Deşi a fost depăşit momentul embargoului impus Filarmonicii de o mare parte din presa arădeană, mulţi jurnalişti se poziţionează în continuare critic faţă de manager. Aceştia par să nu uite modul nebulos şi agramat în care acesta li s-a adresat în anul 2012'. Referitor la reputaţia publică a Filarmonicii, aceeaşi Comisie menţionează faptul că 'supraexpunerea numelui şi imaginii managerului', alături de 'grafica anostă şi încărcată, paginare înghesuită, suprapuneri inoportune în text' etc. în materialele proprii de promovare a Filarmonicii, au contribuit la 'întreţinerea controversei publice legate de Filarmonica de Stat Arad''', se menţionează în comunicatul Mediasind.
Conform sursei citate, cu toate că ''a adus instituţiei prejudicii de imagine, dar şi daune financiare, prin pierderea mai multor procese împotriva propriilor angajaţi şi a organizaţiei sindicale, Alin Văcean a beneficiat, din partea autorităţii locale, de un nou contract, încheiat în data de 1 octombrie 2014, pe o perioadă de trei ani, în ciuda evidentelor încălcări ale Regulamentului de concurs şi a legislaţiei în vigoare''.
''Contractul de management nu trebuia reînnoit, ci chiar putea să fie reziliat conform prevederilor art. 27 alin h., în urma verificărilor Comisiei CL, care a identificat un management defectuos, ca urmare a încheierii unor contracte de achiziţii publice fără respectarea dispoziţiilor legale, în baza unor licitaţii cu doar un singur furnizor şi care nu au fost înregistrate, neconcordanţe între numerele angajamentelor bugetare cu cele trecute în ordonanţarea de plată, lipsa referatelor de necesitate, a studiilor de piaţă pentru diverse achiziţii, lipsa notelor de recepţie, lipsa notelor justificative pentru încheierea unor contracte de drepturi de autor, nepunerea în plată a unor drepturi salariale, etc.'', se arată în comunicat.
De asemenea, se precizează că putea fi suspendat contractul de management şi conform art. 25 alin. 1, în momentul în care autoritatea locală depunea o plângere penală împotriva managerului Alin Văcean, atunci când a constatat săvârşirea unor grave ilegalităţi, menţionându-se că această obligaţie este definită şi de Codul Penal, la art. 267, ca fiind omisiunea sesizării organelor judiciare.
''Contractul de management putea să fie reziliat şi în momentul în care s-a observat producerea de prejudicii financiare instituţiei de cultură, fapt constatat chiar de către instanţa de judecată. Contractul de management putea să fie reziliat şi când Comisia de control a constatat că unele persoane angajate au fost sancţionate abuziv, mergând până la concedierea liderilor de sindicat, fapte care încalcă în mod flagrant Codul Muncii, Legea Dialogului social, Convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi directivele europene din domeniul relaţiilor de muncă'', se arată în comunicatul organizaţiei sindicale.
În context, Federaţia FAIR-MediaSind cere Consiliului Local Arad şi să pună la dispoziţia cetăţenilor documentele oficiale referitoare la activitatea managerului instituţiei de cultură, considerând că este ''dreptul legitim al cetăţenilor Aradului să afle modul în care sunt gestionaţi banii publici şi modul în care autorităţile aplică şi respectă legea''.
Totodată, FAIR-Mediasind subliniază că în cazul în care CL Arad nu-l va demite pe Văcean îşi rezervă dreptul să iniţieze acţiuni civile şi penale în instanţă şi să declanşeze acţiuni de protest pe plan intern şi internaţional. AGERPRES/(AS-autor: Adrian Drăguţ, editor: Mihai Simionescu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.