Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sibiu, 6 nov /Agerpres/ - Preotul Constantin Necula, consilier misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului, a anunţat într-un interviu acordat vineri, AGERPRES, că Patriarhia Română lucrează de jumătate de an la un proiect care urmăreşte impozitarea Bisericii Ortodoxe Române, el adăugând că este pe deplin de acord cu acest lucru, care se înscrie în trendul european general.

"Sunt pe deplin de acord şi ştiu la ce proiect de lege s-a lucrat şi în ce mod Patriarhia Română lucrează de aproape şase-şapte luni la realizarea unui mod de a impozita Biserica, pentru că va fi foarte greu. Şi atunci, în sfârşit, vom vedea că nu avem ce impozita. Abia aştept! Aştept cu nerăbdare să impozităm Biserica, în contextul în care vom retroceda Bisericii absolut tot ceea ce i se cuvine şi nu vom mai umbla cu complete de judecată, care din când în când uită să dea înapoi dosarele pe care le-au primit şi uneori şi după şase ani", a spus Constantin Necula.

Despre impozitarea Bisericii, preotul Constantin Necula spune este convins că "acesta va fi trendul european general".

Constantin Necula spune că aşteaptă impozitarea Bisericii Ortodoxe Române şi ca să "nu îl mai înjure lumea, ca preot". AGERPRES / (A - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.