Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 5 nov /Agerpres/ - Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat, joi seara, că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă are dotarea necesară pentru tratamentul celor cinci persoane rănite în explozia de la Braşov, dar că în cazul în care va fi nevoie, sunt pregătite soluţii suplimentare.

"(Răniţii, n.r.) sunt duşi la unitatea de primiri urgenţe, în momentul de faţă, de la Spitalul Judeţean. Suntem pregătiţi şi cu soluţii suplimentare în caz că e nevoie. Deocamdată pot face faţă la numărul de răniţi pe care îl au. Însă operaţiunea este în curs de desfăşurare. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă. (...) Au dotarea pentru tot ceea ce au nevoie în acest moment. Noi suntem în permanenţă în legătură. Mobilizăm pe toată lumea şi vedem dacă mai e nevoie de altceva", a spus ministrul, pentru Antena 3.

O explozie, urmată de un incendiu, a avut loc joi seara la o fabrică de pâine din Braşov. Prefectul Mihai Mohaci a declarat, pentru AGERPRES, că cinci persoane rănite, în stare conştientă, au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a declarat joi seara, pentru Antena 3, că mai există o persoană în incinta fabricii de pâine în care a avut loc o explozie.

"Au fost un număr de zece persoane, patru au ieşit pe picioarele lor, cinci au fost transportate la spital şi mai este o persoană care este în incintă şi care va fi extrasă, scoasă de sub dărâmăturile din depozit", a spus primarul.

"Se pare că e din cauza pulberii de făină care s-a acumulat, din cauza faptului că ventilaţia nu a fost cea care trebuia, la parametrii normali. Din cauza acestor pulberi care intră şi în contact cu haine sau cu echipament se produc scântei şi, de aici, explozia care s-a produs", a mai spus el. AGERPRES/ (A - autor: Irinela Vişan, editor: Adrian Drăguţ)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.