COD GALBEN: 18-05-2025 Intre 01:30 si 06:00 se va semnala Local și temporar ceață, care determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m. in Zona continentală a județului Constanta , respectiv zona localităților, Zona continentală a județului Tulcea , respectiv zona localităților;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cluj-Napoca, 5 nov /Agerpres/ - Aproximativ 300 de persoane s-au adunat joi în Piaţa Unirii din centrul municipiului Cluj-Napoca pentru a continua protestele începute în urmă cu două zile ca urmare a tragediei de la clubul 'Colectiv' din Capitală.

Oamenii s-au adunat lângă sutele de lumânări aprinse pentru victimele incendiului din clubul bucureştean. Printre lumânări au fost aşezate bucăţi de hârtie cu mesaje de condoleanţe pentru tinerii morţi.

Protestatarii strânşi în piaţă au scandat mesaje de solidaritate cu manifestaţiile din Bucureşti, dar şi foarte multe împotriva corupţiei şi a partidelor politice.

Oamenii, în marea marea lor majoritate studenţi şi tineri, au cerut bani mai mulţi pentru Educaţie şi pentru Sănătate, au adus cu ei bannere şi pancarte cu diferite mesaje şi au fluturat steagul României.

Printre protestatari s-a aflat joi şi o femeie mai în vârstă, care avea un tricolor înfăşurat în jurul gâtului, şi care a spus că a venit la proteste pentru memoria fratelui său, fost jandarm, mort la Revoluţie. Unii protestatari au avut mesaje pro-monarhie, scandând numele regelui Mihai.

De asemenea, mai mulţi tineri de la gruparea Anonymous, purtând specificele măşti albe, au fost prezenţi la proteste. Aceştia au explicat că pentru ei manifestarea are o dublă semnificaţie, întrucât prin evenimentul de joi s-au alăturat şi mişcării 'Million mask march', care are loc în data de 5 noiembrie în toată lumea.

În jurul orei 20,00 protestatarii au pornit într-un marş din Piaţa Unirii către alte puncte centrale din oraş. AGERPRES/(AS - autor: Elena Stanciu, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.