Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Arad, 2 nov /Agerpres/ - Primarul din Arad, Gheorghe Falcă, a declarat luni că toate cluburile din Arad vor fi verificate cu mare stricteţe pentru a fi depistate eventualele nereguli.

Potrivit primarului Aradului, controalele vor trebui să fie făcute cu fermitate de către instituţiile abilitate, afirmând că nu trebuie să fie acţiuni punitive, deoarece astfel de exagerări vor deplasa unele dintre aceste afaceri din zona gri într-o zonă şi mai întunecată.

'Stricteţea va fi necesară din partea celor care vor efectua aceste controale, mai ales acolo unde există riscul pierderii de vieţi', a afirmat Falcă, la o declaraţie de presă.

Primarul s-a referit şi la taxele şi avizele despre care unii proprietari de localuri publice afirmă că i-ar sufoca.

'Un extinctor în plus ar putea fi cumpărat, o ieşire de urgenţă funcţională ar putea fi amenajată cu banii risipiţi lunar în trei direcţii. Şi nu vorbesc de fapt doar despre bani, ci şi despre energia consumată astfel. Vorbesc deci de o abordare mai atentă, mai corectă şi mai colaborativă', a susţinut primarul Aradului.

În altă ordine de idei, Falcă a spus că în CLM Arad a fost votată de curând o hotărâre care prevede că localurile sunt obligate să aibă un sistem de supraveghere video.

'Poate unii spun ca a fost o greşeală, că am adăugat o povară financiară unor afaceri pe care nu şi-o permit sau chiar nu au nevoie de astfel de dotări. Dar, noi în CLM ne-am gândit la siguranţa oamenilor şi a proprietarilor. Deoarece până la urmă aceste instalaţii reprezintă un cost de moment, nu poveri constante, cum sunt taxele guvernamentale', a adăugat primarul Gheorghe Falcă. AGERPRES /(AS - autor: Ioan Weisl; editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.