Modifică dimensiunea fontului:
Suceava, 25 oct /Agerpres/ - Peste două sute de suceveni, oficialităţi judeţene şi locale, parlamentari, au participat, duminică, la sfinţirea Aeroportului ''Ştefan cel Mare'' Suceava, oficiată de ÎPS Pimen cu ocazia deschiderii oficiale a obiectivului, după modernizarea acestuia în baza unui proiect finanţat din fonduri europene, în valoare de peste 105 milioane de lei.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a declarat că aeroportul este deschis, de duminică, traficului aerian intern şi internaţional, urmând doar să se realizeze recepţia investiţiei, ce presupune şi alocarea ultimei tranşe din finanţare, de sub 2% din valoarea financiară a contractului.
Nechifor a anunţat că, timp de o săptămână, la aeroport va fi un program de ''porţi deschise'', pentru ca oricare sucevean doritor să vadă modul în care a fost modernizat obiectivul să o poată face.
Totodată, Nechifor a spus că, la terminalul de plecări, în fiecare seară de la ora 18,00, va putea fi vizionat filmul ''Aurel Vlaicu'' în regia lui Mircea Drăgan.
''Mircea Drăgan ne-a acordat permisiunea să-l difuzăm pe aeroport. El (n.r. - Mircea Drăgan) este cel care a regizat şi capodoperele filmului românesc 'Ştefan cel Mare', 'Fraţii Jderi', 'Neamul Şoimăreştilor', care au fost filmate în Suceava. Vreau să-i mulţumesc pe această cale maestrului Drăgan că a fost extrem de deschis şi ne-a ajutat să promovăm noţiunea de zbor aici la Suceava'', a spus Nechifor.
Preşedintele CJ Suceava a menţionat că lucrările la aeroport vor continua până în 10 decembrie, în condiţiile în care trebuie finalizate toate măsurile de siguranţă şi securitate ce sunt prevăzute în Regulamentul 139 al Uniunii Europene (UE).
''Suceava va fi singurul aeroport din ţară care respectă total prevederile Regulamentului 139 al UE, privind siguranţa şi securitatea aeroportuară'', a spus Nechifor, precizând că noul regulament a fost aprobat recent, iar faţă de proiectul iniţial se mai lucrează la o formulă de atenuare a pantei de la pistă la acostament.
Compania Tarom va efectua curse regulate Suceava-Bucureşti şi retur, prima fiind programată pe 12 noiembrie, urmând a se stabili frecvenţa acestora şi includerea în programul de zbor.
Nechifor a subliniat că Aeroportul Suceava este ''cel mai bine dotat'' aeroport din România, după Otopeni, şi că va fi ''motorul de dezvoltare'' pentru regiunea Suceava-Botoşani.
În ceea ce priveşte sistemul de navigaţie ILS, acesta urmează să fie montat de către specialiştii de la ROMATSA până în primăvara anului viitor.
Valoarea investiţiei de la Aeroportul Suceava se ridică la 105 milioane lei. Lucrările de modernizare la aeroport s-au realizat prin trei proiecte, unul finanţat de ROMATSA, care instalează aparatura de control şi trafic aerian, unul de modernizare a pistei şi a sistemului de balizaj, finanţat de Uniunea Europeană, şi un altul de modernizare a aerogării, cu fonduri de la CJ Suceava.
Prin proiectul cu finanţare europeană, asigurată prin POS-Transporturi, s-au modernizat pista de rulare, balizajul, s-a construit un nou turn de control şi s-a pregătit terenul în vederea amplasării sistemului de navigaţie. AGERPRES / (A - autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.