Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 5 sep /Agerpres/ - Un număr de 32 de cupluri şi-au unit sâmbătă destinele în cadrul unei ceremonii speciale, organizată în Parcul Lumea Copiilor, la iniţiativa primarului Cristian Popescu - Piedone.

Potrivit unui comunicat al Primăriei sectorului 4, mirii au rostit la unison "DA!" şi au primit din partea lui Piedone ''sfaturi pentru un drum în doi, în armonie şi înţelegere, flori, diplome de îndrăgostiţi şi câte o ramă foto pentru prima lor fotografie ca proaspăt căsătoriţi''.

Oficierea simultană a căsătoriilor este un eveniment organizat periodic de Primăria sectorului 4, la solicitarea celor care doresc să îşi jure credinţă într-o altă locaţie decât Starea Civilă sector 4, respectiv, în aer liber, într-unul dintre cele mai frumos amenajate parcuri ale Capitalei, Parcul Lumea Copiilor.

"O astfel de ceremonie inedită creează amintiri speciale, iar nouă, ca şi organizatori, ne aduce satisfacţia că am venit încă o dată în întâmpinarea aşteptărilor celor care locuiesc în sectorul 4. Mă simt onorat că toate aceste cupluri au ales Parcul Lumea Copiilor pentru această importantă zi din viaţa lor. Ca primar şi ca soţ, cu 27 de ani de căsătorie la activ, le urez şi eu mirilor de astăzi să fie buni şi înţelepţi, să se iubească şi să se susţină şi le împărtăşesc un secret din experienţa mea în viaţa de cuplu: cheia unei căsnicii fericite o reprezintă dragostea, dar şi înţelegerea, bine susţinută întotdeauna de încredere", a declarat primarul Piedone. AGERPRES/(AS-editor: Adrian Drăguţ)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.