Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 9 aug /Agerpres/ - Persoanele rănite în accidentul care a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică pe Autostrada Soarelui, au fost transferate la spitale din Bucureşti.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, duminică dimineaţă, la Realitatea tv, că este vorba despre spitalele Bagdasar-Arseni, Pantelimon, Grigore Alexandrescu, Floreasca şi Universitar.

În accidentul petrecut în judeţul Călăraşi au murit două persoane, una dintre acestea fiind o fată de 17 ani, după cum a precizat dr. Raed Arafat.

Potrivit acestuia, în prezent, toate victimele accidentului se află sub investigaţii medicale, două persoane fiind în stare critică.

Dr. Raed Arafat a explicat că la locul accidentului au fost trimise mai multe echipaje, de la Bucureşti plecând spre Călăraşi 10 ambulanţe care au acordat primul ajutor.

Traficul a fost întrerupt pe A2 Bucureşti - Constanţa, pe sensul de mers către Bucureşti.

Circulaţia autovehiculelor a fost deviată de la kilometrul 64 al autostrăzii (nodul rutier Lehliu) pe DN3.

Un autocar ucrainean s-a răsturnat în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică pe Autostrada Soarelui, în judeţul Călăraşi. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.