Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 8 mai /Agerpres/ - Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Raluca Lunculescu, a afirmat, vineri, că diplomatul român aflat la bordul elicopterului prăbuşit în Pakistan a fost rănit uşor şi, deşi a fost transportat la un spital din regiune, rănile sale nu au necesitat spitalizare, iar acum se află "în siguranţă" în oraşul Gilgit.

"Ambasadorul României în Pakistan, domnul Emilian Ion, s-a aflat la bordul unui elicopter care s-a prăbuşit astăzi într-o regiune din nordul Pakistanului. A fost rănit uşor şi este în afara oricărui pericol. Dumnealui ne-a confirmat acest lucru pentru că am reuşit să vorbim cu el la telefon. Imediat după accident a fost dus la un spital din regiune pentru îngrijiri, dar rănile sunt uşoare şi nu au necesitat spitalizare", a spus Lunculescu.

Ea a precizat că la bordul elicopterului nu se aflau alţi cetăţeni români, ci diplomaţi străini, iar unii dintre ei au murit în accident.

În acest context, MAE a transmis condoleanţe şi a exprimat profundul regret pentru pierderea de vieţi omeneşti.

Raluca Lunculescu a mai spus că, potrivit informaţiilor oficiale pe care MAE român le deţine de la purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, primele date arată că elicopterul s-a prăbuşit din cauza unor defecţiuni tehnice.

"Nu există la acest moment indicii care să arate că ar fi vorba de un atac terorist. Ancheta este în desfăşurare", a adăugat Lunculescu. Totodată, ea a arătat că, după cum a informat armata pakistaneză, aparatul s-a prăbuşit într-o zonă în care nu acţionează grupări talibane.

Întrebată care era destinaţia diplomaţilor aflaţi în elicopter, purtătorul de cuvânt al MAE a afirmat că ar fi fost vorba de "un turneu turistic". "La invitaţia MAE pakistanez, aceşti diplomaţi străini urmau să stea patru zile în regiune, să viziteze mai multe locuri istorice, să se întâlnească cu oficiali locali. Evident, acest turneu a fost anulat", a declarat Raluca Lunculescu.

Ea a mai spus că oficial, potrivit informaţiilor de la Islamabad, accidentul s-a soldat cu 7 morţi - doi ambasadori străini, două soţii de ambasadori şi trei cetăţeni pakistanezi. AGERPRES/(A - autor: Cătălin Alexandru, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.