COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 14 sep /Agerpres/ - Profesorii vor primi din nou bani pentru dezvoltare profesională, însă aceasta va fi majorată la 150 de euro, a declarat pentru AGERPRES ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie.
"Ştiţi că bugetele au crescut, ne uităm în execuţia bugetară, nu în promisiuni. Deja după doi ani putem să vedem execuţia bugetară. Eu sunt convins că şi pentru 2015 vor creşte sumele, în plus am încercat şi vom folosi la maximum resursele europene, fondurile structurale în lunile următoare. Profesorii vor primi din nou acel instrument, cândva era 100 de euro, acum vor fi 150 de euro pentru dezvoltare profesională", a precizat ministrul.
El a afirmat că Ministerul Educaţiei încearcă să clarifice problema cu naveta cadrelor didactice.
"Încercăm să clarificăm problema cu naveta elevilor şi a cadrelor didactice. Problema elevilor cu naveta este clarificată de anul trecut, asigurând surse de finanţare. Şi naveta cadrelor didactice trebuie clarificată, pentru că unele unităţi administrativ-teritoriale decontează, iar altele nu. Am stabilit că vom analiza acest subiect să vedem cum reuşim unitar la nivel naţional să se facă decontarea, introducându-se, evident, nişte plafoane. Sunt cazuri greu de crezut: 120 de kilometri dus, 120 de kilometri întors în fiecare zi. Trebuie să vedem exact cum stau lucrurile şi să finanţăm această navetă.
În ceea ce priveşte Programul "Bani de liceu", Remus Pricopie a spus că suma alocată va creşte până la aproximativ 250 de lei de la 180 de lei.
"Nu se va întâmpla de la 15 septembrie, dar în lunile următoare, pentru "Bani de liceu", suma alocată lunar va creşte. Estimarea mea este spre 250 de lei de la 180 de lei", a afirmat Pricopie. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.