Oprescu: Academia de tenis din complexul 'Lia Manoliu' își va deschide porțile la sfârșitul lunii septembrie

 •  Social
283 afişări

Lucrările la Academia de tenis din complexul "Lia Manoliu" se vor finaliza la sfârșitul lunii septembrie, potrivit constructorului, a declarat marți primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

1ad86715-61b7-4897-adee-37adb7eb2ec6

Foto: (c) GRIGORE POPESCU/ AGERPRES FLUX

"Ceea ce se întâmplă aici este continuarea construcției infrastructurii sportive promise. Sper ca peste două luni lucrările să se finalizeze. Dorim să facem din acest complex ceea ce a fost în urmă cu ani și mai mult decât atât, adică să atingem cotele europene de civilizație (...) sper eu că am reușit să păstrăm și mentenanța acestui stadion în sensul unei acțiuni efective, nu a poveștilor și aceasta înseamnă că toată lumea va fi mulțumită când acest complex va avea și sală polivalentă. Urmează patinoarul Flamaropol cu 3.000 de locuri revizuit complet cu un concept nou pentru noi," a spus Sorin Oprescu.

Șeful Direcției Investiții a Primăriei Capitalei, Bogdan Hreapcă, a menționat că săptămâna aceasta se termină licitația la sala polivalentă. "Vom avea câștigător și dacă nu avem contestație o să înceapă proiectarea în următoarele două săptămâni", a adăugat Hreapcă.


Potrivit Primăriei Capitalei, pentru Academia de tenis din cadrul complexului sportiv "Lia Manoliu" valoarea totală a contractului este de 4.532.710,70 lei fără TVA. Lucrările au demarat la începutul lunii iulie. Prin acest proiect vor fi realizate șase terenuri de tenis, precum și două clădiri anexă care adăpostesc majoritatea funcțiunilor ce țin de activitatea sportivă.

Terenurile vor fi cuplate două câte două și sunt prevăzute gradene pe laturile lungi. În total există șase grupări de gradene, câte trei rânduri de scaune ce totalizează 1.152 de locuri. Pe primul rând de gradene pe zona centrală s-au asigurat 23 de scaune cu un grad de confort mai ridicat.

Corpul principal de clădire aflat la intrarea în academie va conține o zonă de lobby cu recepție și un magazin de material sportiv, o cafeterie cu bar și un depozit pentru bar, vestiare cu grupuri sanitare și dușuri, cabinet medical și un grup sanitar. Cafeteria va beneficia de o terasă exterioară acoperită, generoasă și deschisă spre terenurile de tenis și circulație pietonală. Corpul secundar anexă va conține grupuri sanitare pentru vizitatori sau sportivi.

Cele șase terenuri de tenis vor fi așezate pe orientarea nord-sud pentru a asigura condiții optime pentru desfășurarea jocului. Sunt prevăzute trei tipuri de suprafețe de joc: zgura, acrilic multistrat cu bază cauciucată și prefabricat din cauciuc, câte una pentru fiecare două terenuri.

AGERPRES/ (A, AS autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Social

Cele mai citite din Social

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres