Piatra Neamţ, 11 iul /Agerpres/ - Muntele Ceahlăul este o emblemă importantă a judeţului Neamţ, fiind unul dintre elementele principale ale stemei judeţului. Identificat de sute de ani ca un veritabil Olimp al României, Ceahlăul sau Kogaionul era considerat încă din antichitate ca un munte sacru.
Bătrânii locurilor spun că în zilele senine de vară, Ceahlăul putea fi admirat chiar de la gurile Dunării. Cel mai înalt vârf al muntelui este considerat Ocolaşul Mare, cu 1907 metri în timp ce vârful Toaca măsoară 1.900 metri. Masivul Ceahlău, în cuprinsul căruia se încadrează Parcul Naţional Ceahlău, este situat în grupa centrală a Carpaţilor Orientali, în partea de sud-est a Munţilor Bistriţei, la întretăierea paralelei de 47 grade latitudine nordică şi meridianul de 26 grade longitudine estică.
Muntele oferă şi o faună bogată, din care se disting ursul carpatin, lupul, cocoşul de munte, capra neagră sau vipera dar şi o floră deosebită în care floarea de colţ este la loc de cinste.
Potenţialul turistic natural din Masivul Ceahlău a determinat amenajarea unor trasee şi locuri de popas încă din secolul trecut. Familia Cantacuzinilor a amenajat în jurul anului 1860 prima potecă spre înălţimile Ceahlăului, iar primele adăposturi sunt construite în 1906 lângă Fântâna Rece şi în 1914 la Fântânele.
Unul din principalele obiective de atracţie al turiştilor îl reprezină relieful conglomeratic din zona centrală, printre cele mai spectaculoase forme numărându-se Toaca, Panaghia, Căciula Dorobanţului, Piatra cu Apă, Detunatele, Dochia, Clăile lui Miron, Piatra cu Apă. Un alt obiectiv de interes îl reprezintă, pentru cei pasionaţi de alpinism, ascensiunile pe traseele de escaladă din masiv.
În Masivul Ceahlău funcţionează două cabane, respectiv Dochia şi Fântânele, însă atât în localitatea Izvorul Muntelui cât mai ales în staţiunea Durău sunt construite numeroase pensiuni şi hoteluri.
Ascensiunea până la cabana Dochia este posibilă, pe timp de vară, pe 7 trasee turistice. Traseul Cabana Izvorul Muntelui - Curmătura Lutu Roşu - Piatra cu Apă - Detunatele - Cabana Dochia are o diferenţă de nivel de 953 de metri şi poate fi parcurs în circa trei ore şi jumătate.
În circa 4 ore poate fi parcurs traseul Cabana Izvorul Muntelui - Curmătura Lutu Roşu - Pârâul Izvorul Alb - Stânca Dochiei - Jgheabul cu Hotar - Cabana Dochia.
Un alt traseu este Cabana Izvorul Muntelui - Poiana Maicilor - Clăile lui Miron - Piatra Lată - Cabana Dochia însă durata creşte la circa 6-7 ore.
Din staţiunea Durău se poate realiza ascensiunea pe traseul Durău - Cabana Fântânele - Cabana Dochia în circa trei ore şi jumătate. Tot din Durău se poate urca pe traseul Poiana Viezuri - Cascada Duruitoarea - Poiana Scăiuş - Curmătura Piciorul Şchiop - Cabana Dochia , în aproape 5 ore.
Din satul Neagra, prin Curmătura Văratec - Poiana Maicilor- Clăile lui Miron - Cabana Dochia se poate ajunge în circa 7 ore. Din comuna Bicazu Ardelean, prin satul Telec şi apoi pe la confluenţa Bistrelor se urcă până la Curmătura Scaune, apoi Curmătura Stănile şi se ajunge la Cabana Dochia în circa cinci ore şi jumătate.
De muntele Ceahlău sunt legate mai multe legende.
Despre munte se spune că s-a făcut din poruncă împărătească. Dorind a-i apăra pe locuitorii acestor locuri de hoardele barbare venite de la Răsărit, împăratul roman Traian, cuceritorul Daciei, ar fi dat poruncă să se înalţe acest munte pentru a pune o stavilă în calea năvălitorilor. Pentru a fi dusă la îndeplinire porunca împărătească, au fost adunaţi toţi robii luaţi de la Decebal, cărora li s-a adus la cunoştinţă greaua încercare la care trebuiau să facă faţă. Trebuiau să aducă şi să aşeze, pe locul viitorului munte, piatră peste piatră, stâncă peste stâncă, până când grămada se va fi ridicat suficient de înaltă pentru a-l mulţumi pe împărat. Truda a fost cumplită iar cei mai mulţi au pierit datorită epuizării dar, în final, porunca a fost îndeplinită. Împăratul, mulţumit de cele făcute, a cerut ca în vârful muntelui să fie aşezată o toacă. Un soldat a primit poruncă să stea de strajă şi să bată toaca ori de câte ori o vedea năvălind vrăjmaşii, spre a vesti pe locuitorii din vale. Aceasta până într-o zi când o săgeată vrăjmaşă l-a răpus pe soldat şi nu a mai avut cine să bată toaca.
Şi de stânca Dochiei este legată o legendă frumoasă. Despre această stâncă se spune că ar fi pietrificarea unei bătrâne ciobăniţe, care, înveşmântată cu nouă cojoace, a pornit, împreună cu oile şi caprele sale spre vârful muntelui, deşi vremea nu-i îngăduia. Şi, cum mergea ea, a început să plouă şi să ningă şi deoarece cojocul de deasupra se uda mereu şi se îngreuna, obosind-o la drum, bătrâna ciobăniţă a lepădat, unul câte unul, opt din cele nouă cojoace. Atunci s-a pornit un ger mare de la Dumnezeu, ger care a îngheţat-o împreună cu oile şi caprele sale. O altă legendă o prezintă pe Dochia drept o fată de împărat care, fugind de împăratul cotropitor ce voia să o ia de nevastă, s-a travestit în păstoriţă, urcând cu o turmă de oi în munţi. Cum timpul era frumos, a început să lepede din cojoace unul câte unul. Dar aproape ajunsă în vârf, se lăsă deodată un frig ca iarna. Nefiind deprinsă cu frigul şi temându-se să se întoarcă, începu a cârti împotriva lui Dumnezeu. Acesta a pedepsit-o prefăcând-o în stană de piatră, iar oile în bolovani. Altă variantă spune că fiind pe cale de a fi prinsă de împăratul cotropitor, fata ceru lui Dumnezeu să fie transformată în stană de piatră, rugăminte care i-a fost îndeplinită. AGERPRES/(AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Adrian Drăguţ)