Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 11 apr /Agerpres/ - Fundaţia Principesa Margareta a României a organizat, vineri, în preajma Sărbătorii Floriilor, la centrul Speranţa din Bucureşti, un atelier floral dedicat vârstnicilor, cu participarea artistei Margareta Pâslaru şi a tinerilor voluntari din proiectul Niciodată Singur.
"Încărcaţi cu flori, coşuleţe şi multă voie bună, voluntarii, împreună cu Margareta Pâslaru, sub îndrumarea designerului floral Oana Lamba, au dorit să aducă mireasma Floriilor celor 26 doamne şi domni din cămin, pe parcursul activităţii vârstnicii depănând amintiri şi bucurându-se de compania şi prietenia voluntarilor Fundaţiei Principesa Margareta a României (FPMR)", informează un comunicat al asociaţiei, transmis AGERPRES.
Persoanele găzduite la Centrul Speranţă al DGASPC sectorul 2 sunt vizitate periodic de către voluntarii Fundaţiei, din partea proiectului "Niciodată Singur", pentru activităţi de socializare şi ateliere creative menite să îi stimuleze fizic şi mental şi să le readucă starea de bine vârstnicilor.
Fundaţia Principesa Margareta a României derulează în prezent o campanie de strângere de fonduri în beneficiul vârstnicilor în risc de izolare şi afectaţi de singurătate. Donaţiile de 2 Euro prin SMS la numărul 8834 vizează extinderea programul "Niciodată Singur" în cât mai multe comunităţi din România, pentru a oferit sprijin moral, practic şi material bătrânilor singuri.
Prin intermediul programului "Niciodată Singur", Fundaţia doreşte să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale persoanelor cu vârsta peste 65 de ani aflate în risc de izolare socială, singurătate şi sărăcie prin stimularea solidarităţii intergeneraţionale şi mobilizarea comunităţii. Peste 11.000 de ore au fost petrecute, în anul 2013, de voluntarii Fundaţiei, în compania vârstnicilor, în centre şi la domiciliul acestora. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.