Generalul-maior Nicolae Ciucă este noul șef al Forțelor Terestre

 •  Social
382 afişări

Generalul-maior Nicolae-Ionel Ciucă a preluat comanda Statului Major al Forțelor Terestre (SMFT) de la generalul-locotenent Mircea Savu printr-o ceremonie militară care a avut loc, marți, la sediul instituției.

c4a3baf2-c1c0-460d-93e4-2369631c59e1

Foto: AGERPRES FLUX / RADU TUTA

La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, Statului Major Central, comandanți de mari unități și unități din cadrul Forțelor Terestre.

"Vom găsi modalitățile și procedeele cele mai eficiente ca împreună cu comandanții de mari unități și unități să ne îndeplinim misiunile primite, să atingem obiectivele încredințate și să ne asumăm noi proiecte, astfel încât să răspundem tuturor cerințelor stabilite la nivelul Ministerului Apărării Naționale și al Statului Major General. Sunt aici de față și șefii celorlalte categorii de forțe, ai celorlalte departamente și comandamente din compunerea Ministerului Apărării Naționale cărora doresc să le transmit că vom avea toată deschiderea ca împreună să facem totul astfel încât să continuăm procesul de consolidare a capacității operaționale, precum și continuarea participării la inițiativele, proiectele și programele de dezvoltare a capacităților în cadrul NATO și UE, precum și cele în plan regional și bilateral", a spus Ciucă.

***

Nicolae Ciucă s-a născut pe 7 februarie 1967 în localitatea Plenița, județul Dolj. A absolvit Liceul Militar "Tudor Vladimirescu" din Craiova, în 1985, și Școala Militară de Ofițeri Activi "Nicolae Bălcescu" de la Sibiu în 1988.

După absolvirea școlii militare, a fost repartizat comandant de pluton lansare la Regimentul 26 Mecanizat, iar în perioada 1989 — 1992 a fost comandant pluton cercetare și instrucție, la Batalionul 121 Cercetare. În anul 1990 a urmat Cursul de perfecționare de comandanți companii cercetare. În perioada 1992 — 1993 a fost ofițer de stat major în biroul operații, la același batalion.

A urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, specialitatea arme întrunite, în perioada 1993-1995, iar după absolvire a fost numit ofițer de stat major la biroul operații și pregătire pentru luptă al Brigăzii 2 Mecanizată.

Între anii 1996 și 1997 a participat la misiunea UNAVEM III, Angola, ca ofițer de stat major. În anul 1997 a urmat Cursul de stat major tip brigadă.

În perioada 1998-2001 a fost șef de stat major la Batalionul 26 Infanterie. În această perioadă a absolvit Cursul de instructori pentru menținerea păcii (Turcia), în anul 1999, Cursul PSO (operații în sprijinul păcii) și Cursul de limbă engleză în anul 2000, iar în anul 2001, Cursul JOINT și operații multinaționale. În anul 2000 a participat la exercițiul multinațional "Blue Danube 2000", încadrând funcția de comandant al Componentei Terestre) și la exercițiul "Dinamyc Response" în Kosovo, încadrând funcția de șef de stat major al Batalionului 26 Infanterie — rezervă strategică SACEUR.

Între anii 2001 și 2004 a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie, cu care a participat la Misiunea Enduring Freedom I, Afganistan (2002-2003), și Antica Babilonia, Irak (2004). În anul 2001 a participat la exercițiul multinațional "Dinamyc Response" în Bosnia și Herțegovina, încadrând funcția de comandant al Batalionului 26 Infanterie — rezervă strategică SACEUR, iar în anul 2003, la exercițiul ISAF, a fost conducătorul/directorul exercițiului (OCE/EXDIR).

În anul 2003 a obținut titlul de doctor în științe militare, iar în anul 2004 a urmat Cursul de relații civili militari în Europa de Est și Asia Centrală, Hulburt Field, Florida — SUA. În perioada 2004-2006 a fost șeful operațiilor la Brigada 2 Infanterie, iar în perioada 2006-2007, împuternicit șef de stat major al aceleiași brigăzi.

În anul 2005 a urmat Cursul de limbă engleză — terminologie NATO, York University, iar în anul 2006 și-a aprofundat cunoștințele absolvind, în SUA, Colegiul de război, trupe de uscat, și a obținut Masterul în Studii Strategice.

În perioada 2007-2009 a îndeplinit funcția de locțiitor al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată, iar în perioada 2009-2011 comandant al brigăzii. În anul 2010 a participat la exercițiul Eurasian Star (NRDC-Turcia), comandant de brigadă.

La 25 octombrie 2010 a fost înaintat la gradul de general de brigadă, iar din ianuarie 2011 a fost numit comandantul Diviziei 2 Infanterie. În anul 2012 a absolvit cursul postuniversitar "Securitate și bună guvernare" la Colegiul Național de Apărare, București.

La 9 mai 2013 a fost înaintat la gradul de general-maior.

Pentru rezultatele obținute de-a lungul carierei a fost distins cu Ordinul National "Pentru Merit", în Grad de Ofițer, Ordinul Național "Pentru Merit" în Grad de Cavaler, Semnul Onorific în Serviciul Patriei, XV, XX, Medalia ONU pentru misiunea UNAVEM III, Emblema de Onoare a Armatei României și Emblema de Onoare a Statului Major al Forțelor Terestre. AGERPRES/(AS — autor: Florin Bărbuță, editor: Florin Marin)

Etichete:

Comentează


Articole recomandate