Programările pentru obținerea vizei pentru SUA se vor face online din septembrie

 •  Social
o afişare

Consulul general al Ambasadei Statelor Unite la București, Stephen A. Vann, a anunțat, marți, că începând cu luna septembrie cei care doresc să aplice pentru obținerea vizei pentru SUA se pot programa online pentru interviul de la Secția consulară.

067776cb-a45c-4493-9ad0-016a7dd2e59d

"Prin noul sistem cei care aplică pentru viză vor putea vedea care sunt datele disponibile și care sunt cele mai convenabile pentru ei", a spus oficialul Ambasadei Statelor Unite, cu ocazia lansării celei de-a treia campanii de informare privind acordarea vizelor pentru SUA care s-a desfășurat la MAE.

Stephen A. Vann a arătat că SUA încurajează călătoriile în interes turistic, de afaceri sau pentru studii și că anul trecut peste 32.000 de români au primit vize temporare pentru a călători în Statele Unite.


El le recomandă celor interesați să obțină viză pentru SUA să se informeze de pe site-ul Ambasadei americane, dar și de pe cel al MAE, cu privire la criteriile pe care trebuie să le îndeplinească.

"Majoritatea cererilor românilor care aplică pentru obținerea vizei pentu SUA sunt aprobate, însă este adevărat că nu toate solicitările sunt aprobate. Aplicanții care nu obțin viză pot să aplice din nou, dar noi îi încurajăm să facă acest lucru dacă s-au produs schimbări pozitive și de substanță în cazul lor", a mai spus consulul general al Ambasadei SUA.

MAE împreună cu Ambasada Statelor Unite au lansat marți o nouă campanie de comunicare "Viză pentru SUA", care cuprinde și un program creat pentru rețeaua de socializare Facebook. Principalul element de notate al campaniei este legat de oferirea unor informații suplimentare legate de rata de depășire a termenului de ședere în SUA. Sloganul campaniei este: "Dacă vrei să ai America la picioare trebuie să ai România în inimă". AGERPRES

Etichete:

Comentează


Articole recomandate