Washington, 20 mai /Agerpres/ - Atunci când o stea aşa cum este Soarele începe să rămână fără combustibilul necesar continuării reacţiilor de fuziune nucleară intră în ultima etapă a vieţii stelare şi începe să se umfle, crescând de sute de ori faţă de dimensiunile ei normale, înghiţind eventualele planete aflate pe orbite prea apropiate. Un nou studiu a ajuns la concluzia că planetele aflate la distanţă suficient de mare pentru a nu fi înghiţite direct de stelele care intră în acest stadiu de gigantă roşie ar putea ajunge să întrunească condiţiile necesare apariţiei şi dezvoltării vieţii, conform unui studiu publicat în ultimul număr al revistei Astrophysical Journal, transmite SPACE.com.

Peste aproximativ 7,5 miliarde de ani Soarele va ajunge în această situaţie şi va începe să se umfle. Conform oamenilor de ştiinţă Soarele ar putea ajunge de 200 de ori mai mare decât este în prezent, înghiţind direct planetele Mercur şi Venus, aflate pe orbite prea apropiate şi transformând Pământul într-o planetă incompatibilă cu viaţa. În acest viitor îndepărtat însă, locaţii în prezent îngheţate din sistemul solar, aşa cum sunt numeroasele luni ale planetelor gigantice Saturn şi Jupiter, ar putea deveni adevărate paradisuri pentru viaţă.

Foarte multe stele din Univers ajung la un moment dat să se transforme în gigante roşii, iar unele dintre ele pot rămâne în această stare din anticamera morţii stelare timp de câteva miliarde de ani. Noul studiu propune o analiză a perioadei de timp în care o planetă aflată pe orbita unei stele gigante roşii poate rămâne ospitalieră pentru viaţă, iar în anumite cazuri această perioadă poate ajunge la 9 miliarde de ani - o perioadă semnificativ de mare dacă ne gândim că vârsta Pământului este de doar 4,5 miliarde de ani, iar oamenii moderni din punct de vedere anatomic au apărut abia în urmă cu aproximativ 200.000 de ani.

În prezent, orbita Pământului se află în aşa-numita "zonă de aur" a Soarelui - distanţa la care planeta primeşte suficientă căldură pentru ca apa de la suprafaţa sa să se menţină în stare lichidă (prea puţină căldură şi apa îngheaţă, prea multă şi se evaporă). Această "zonă de aur" este determinată de luminozitatea stelei - de cât de multă lumină emite în timp. Atunci când stelele de tipul Soarelui rămân fără hidrogenul pe care-l folosesc în procesul de fuziune nucleară (transformându-l în heliu) ele încep fuziunea heliului obţinând elemente din ce în ce mai grele. Heliul este un combustibil de fuziune mai puternic decât hidrogenul, rezultând o creştere a potenţialului energetic al unei stele care începe practic să se umfle ca un aluat de pâine pus în cuptor, transformându-se într-o gigantă roşie.

În timp ce steaua se transformă într-o gigantă roşie şi luminozitatea sa creşte. În cazul Soarelui, luminozitatea sa va creşte de peste 4.000 de ori atunci când se va transforma într-o gigantă roşie.

"Pământul va deveni un deşert fierbinte. Soarele se va afla foarte aproape de planeta noastră. Va fi extrem de fierbinte", a comentat Lisa Kaltenegger, profesor de astronomie şi director al Institutului Carl Sagan. Lisa Kaltenegger este coautoare a noului studiu.

În aceaşi perioadă de timp însă, zone mai îndepărtate ale sistemului nostru solar vor deveni propice pentru viaţă. Conform studiului, "zona de aur" se va deplasa spre exteriorul sistemului solar, incluzând orbitele planetelor Jupiter şi Saturn. Sateliţi acoperiţi de calote glaciare sub care ar putea exista oceane lichide, aşa cum sunt Enceladus, luna lui Saturn sau Europa, luna lui Jupiter, se vor dezgheţa şi vor oferi noi şanse pentru viaţă.

Cu cât o stea este mai masivă, cu atât perioada de gigantă roşie se va încheia mai rapid. În cadrul studiului, cele mai masive stele luate în considerare sunt cele din categoria "A5", care sunt stele mai masive decât Soarele dar nu cele mai masive stele din Univers. O astfel de stea ar putea rămâne în stadiul de gigantă roşie timp de aproximativ 200 de milioane de ani. Stele mai mici ar putea rămâne însă mai mult în această fază, planetele aflate în "zona de aur" după ce o astfel de stea s-a transformat în gigantă roşie dispunând de până la 9 miliarde de ani, timp suficient pentru apariţia şi evoluţia vieţii (care a avut nevoie de mai puţin de 4 miliarde de ani pentru a ajunge în stadiul actual de evoluţie pe Terra).

Lisa Kaltenegger şi colegul său de cercetare, Ramses M. Ramirez, cercetător la Carl Sagan Institute, au realizat recent şi o listă de 23 de stele gigante roşii aflate la cel mult 100 de ani lumină de Pământ, care dispun de sisteme planetare şi implicit de planete pe care ar putea exista condiţii pentru apariţia vieţii sau chiar viaţă.AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Pepa Siţa)