Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 14 ian /Agerpres/ - Numărul canalelor TV transmise de sateliţii SES a crescut cu 11,3%, până la 7.268 canale, în 2015, comparativ cu creşterea mondială de 2% înregistrată de restul industriei, potrivit datelor SES, operatorul global de sateliţi geostaţionari, care deţine şi în România o reprezentanţă afiliată la Astra CEE Varşovia.
Raportarea pozitivă a avut la bază introducerea constantă în portofoliu de canale High Definition (HD) în Europa şi în America de Nord, precum şi datorită extinderii activităţilor video ale SES pe pieţele emergente.
Astfel, numărul de canale HDTV deservite de către cei peste 50 de sateliţi geostaţionari din flota SES a crescut cu 18%, ajungând la 2.230 de canale, ceea ce reprezintă 31% din totalul canalelor TV transmise prin intermediul acestor sateliţi. Pentru restul industriei, numărul canalelor HDTV transmise prin satelit a crescut cu 13%, până la aproximativ 6.400 de canale.
Potrivit sursei citate, aproape 60% din totalitatea canalelor transmise prin flota SES sunt transmise, în prezent, în standardul de compresie MPEG-4.
La nivel european, numărul total de canale TV deservite de SES a crescut cu 9%, la aproape 2.600 de canale, în timp ce în America de Nord numărul a rămas neschimbat, la aproximativ 1.800 de canale.
În prezent, SES transmite aproape 2.900 canale TV, pentru o gamă largă de pieţe cu creştere rapidă din America Latină, Asia - Pacific, Orientul Mijlociu şi Africa (40% din totalul canalelor).
SES Astra România a prezentat, în toamna anului trecut, studiul 'Indexul consumului de televiziune în România' comandat pentru Mercury Research. Conform rezultatelor, 84% dintre români se uită la programele tv în fiecare zi, 40% din populaţia României are acasă două televizoare, iar peste trei sferturi (78%) preferă canalele de ştiri.
În privinţa preferinţelor de programe tv, dintre cei 84% care au declarat se uită zilnic la programele tv, 23% sunt pensionari. 78% dintre români preferă programele de ştiri, 57% posturile de filme, 43% posturile de muzică, 41% programele cu audienţă generală/divertisment şi 38% cele de sport.
Totodată, 40% dintre români au declarat că au în gospodărie două televizoare, 21% deţin trei televizoare, iar 2% au şase sau mai multe televizoare.
Puşi să aleagă între facilităţile care ar cântări în schimbarea furnizorului tv, respondenţii au indicat simplitatea în utilizare drept cea mai importantă caracteristică. Aproape 30% dintre aceştia spun că şi-ar schimba furnizorul cu unul care le-ar oferi o soluţie tehnică ce ar elimina cea de-a doua telecomandă. La fel de importantă (33%) este oferta de tip OTT (HBO GO, Video on Demand sau Pay per View) a viitorului operator.
Conform sursei citate, 60% dintre respondenţi consideră formatul HD /High Definition/ important în viitoarea alegere a unui nou TV sau a unui nou furnizor de servicii.
În ceea ce priveşte consumul zilnic de televiziune, studiul relevă faptul că românii se uită la programele tv, în medie, 3,3 ore pe zi, în timpul săptămânii. În zilele de la sfârşitul săptămânii, consumul de televiziune creşte la aproape 4 ore. Pe de altă parte, în jur de 7% dintre cei chestionaţi au declarat că se uită mai mult de opt ore pe zi, indiferent de zi.
'Indexul consumului de televiziune în România' a fost realizat de Mercury Research pentru SES Astra România, în luna iunie 2015, pe un eşantion reprezentantiv la nivel naţional de 400 de persoane cu vârste peste 18 ani, utilizatori de servicii de televiziune, iar marja de eroare este +/- 5%.
SES este operatorul de sateliţi de talie mondială, cu o flotă de peste 50 de sateliţi geostaţionari. Compania oferă servicii de comunicaţii prin satelit radiodifuzorilor furnizorilor de conţinut şi servicii de internet, operatorilor de reţele mobile şi fixe, precum şi organizaţiilor comerciale şi guvernamentale din întreaga lume. Veniturile companiei s-au cifrat, în 2013, la 1,862 miliarde de euro.
În România, SES deţine un birou afiliat Astra CEE din Varşovia, având responsabilităţi în vânzări, dezvoltarea afacerilor, activităţi de marketing&PR din România, Bulgaria şi Republica Moldova. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.