COD PORTOCALIU: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03 Fenomene vizate: se va semnala ploi însemnate cantitativ COD GALBEN: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 28 mai, ora 03 se va semnala intensificări ale vântului 

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bogota, 6 dec /Agerpres/ - La trei secole după ce a dispărut în adâncurile apelor caraibiene, epava legendarului galion spaniol San Jose, visul tuturor vânătorilor de comori, a fost descoperită în largul coastelor Columbiei, a anunţat sâmbătă preşedintele acestei ţări, Juan Manuel Santos, conform AFP.

"Aceasta este cea mai importantă comoară descoperită din istoria omenirii", s-a entuziasmat Santos, care s-a deplasat la Cartagena, oraş în largul căruia a fost găsită epava.

Galionul s-a scufundat în anul 1708 în urma unei confruntări cu forţele navale britanice în bătălia de la Baru, în timpul Războiului Succesiunii Spaniole (1701-1712). Era principala navă a unei flote care transporta aur şi argint din coloniile spaniole din America până în Spania, pentru regele Filipal V-lea.

Doar câţiva din cei 600 de membri ai echipajului de pe navă au reuşit să se salveze în momentul naufragiului.

Vânătorii de comori de pretutindeni căutau această epavă de zeci de ani. Deşi au fost descoperite multe alte epave, miticul San Jose continua să rămână ascuns, locaţia sa rămânând un mister.

O echipă de cercetători columbieni şi internaţionali, între care membri ai echipei care a găsit epava Titanicului în 1985, au studiat vânturile şi curenţii din Caraibe în 1708. Ei au studiat, de asemenea, arhivele coloniale spaniole şi columbiene, în căutare de indicii.

Experţii au confirmat în cele din urmă că San Jose a fost găsit la 27 noiembrie, într-un loc în care nicio săpătură nu reţinuse atenţia, a declarat preşedintele Santos.

Alte cinci alte epave au fost descoperite pe fundul oceanului în timpul acestor explorări.

Epava lui San Jose a fost găsită în apropiere de insulele Corales del Rosario, în largul Cartagenei. Nava a fost identificată datorită tunurilor sale de bronz unice, pe care erau gravaţi delfini.

În largul coastelor caraibiene ale Columbiei ar exista până la o mie de epave dar numai şase dintre ele transportau comori mari, a declarat pentru AFP antropologul Fabian Sanabria, adăugând că cea mai mare şi cea mai râvnită era cea de pe San Jose.

"Cantitatea şi tipul de material nu lasă nici o îndoială cu privire la identitatea epavei", a declarat Ernesto Montenegro, directorul Institutului columbian de Antropologie şi Istorie.

Această descoperire este "un eveniment fără precedent" pentru Columbia, a punctat primarul oraşului Cartagena, Dionisio Velez.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.