Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Târgovişte, 26 aug /Agerpres/ - O statuetă din os, veche de 20.000 de ani, a fost descoperită, marţi, de arheologi dâmboviţeni în situl Poiana Cireşului din Piatra Neamţ, a declarat, pentru AGERPRES, responsabilul de şantier din site, dr. Elena-Cristina Niţu.
Descoperirea are o importanţă mondială, susţin arheologii dâmboviţeni.
''Chiar astăzi (marţi, n.r.) am descoperit o statuetă din os, este prima statuetă de paleolitic descoperită în România. Statueta provine dintr-un nivel de 20.000 de ani, asta însemnând ultimul maxim glaciar, nivelul este specific unor vânători de ren. Aşezarea este exact focusată pe aşa ceva, pe vânătoarea renului din ultimul maxim glaciar. Statueta este descoperită într-un context mai amplu, pentru că tot astăzi s-au mai descoperit încă două obiecte de artă: un pandantiv din dinte de vulpe şi o rondea perforată care se purta pe veşminte'', a precizat dr. Elena-Cristina Niţu.
Arheologii subliniază importanţa descoperirii acestei statuete, fiind cunoscute pe plan mondial puţine astfel de obiecte vechi.
''Importanţa descoperirii statuetei este mondială. Este mondială pentru că sunt foarte puţine statuete de 20.000 de ani vechime care au fost descoperite în Europa şi Asia (...) Statueta de aici are exact caracteristicile graveţianului estic, este similară cu ce s-a descoperit în aşezări din Rusia'', a mai spus Elena-Cristina Niţu.
Tot în luna august a fost descoperit, în acelaşi sit, un pandantiv de piatră, vechi de circa 20.000 de ani.
Cercetările de la Poiana Cireşului se desfăşoară sub egida Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte, prin responsabil de şantier dr. Elena-Cristina Niţu şi directorul instituţiei, dr. Ovidiu Cîrstina, cu participarea studenţilor Universităţii Valahia din Târgovişte şi sub coordonarea prof. univ. dr. Marin Cârciumaru. AGERPRES / (A - autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.