COD GALBEN: 09-05-2025 ora 10 Intre 9 mai, ora 10 – 9 mai, ora 20Fenomene vizate se va semnala 9 mai, ora 10 – 9 mai, ora 20Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 4 ian /Agerpres/ - Persoanele care suferă de diabet şi atleţii vor putea în curând să-şi testeze nivelul de zahăr din sânge şi respectiv nivelul de acid lactic, produs în exces în timpul antrenamentelor intense, cu ajutorul unui dispozitiv portabil la încheietura mâinii care "gustă" prin piele, informează fabricantul PKvitality, citat miercuri de Live Science.

Dispozitivul "K'track Glucose", care va avea preţul de 149 de dolari, îi va ajuta pe diabetici să scape de înţepăturile în degete pentru determinarea nivelului de zahăr din sânge.

Asta nu înseamnă că totuşi nimic nu le va penetra pielea. Totuşi, în loc de înţepăturile uneori dureroase, dispozitivul K'track introduce în stratul superior al pielii ace minuscule cu diametrul mai mic de jumătate de milimetru, care extrag o mică cantitate de fluid care apoi este analizată de senzori ce identifică nivelul de glucoză.

Folosind şi o aplicaţie K'track pentru Android sau dispozitive iOS, utilizatorii vor putea să-şi monitorizeze nivelul de glucoză în timp.

În cazul atleţilor, un dispozitiv portabil de 199 de dolari, "K'Track Athlete", depistează nivelul de acid lactic, care arată cât de bine răspunde corpul la antrenamente şi cât de mult ar trebui să dedice un atlet pentru recuperare după un efort intens, explică PKvitality. Întrucât dispozitivul este unul portabil, atleţii nu vor trebui să-şi oprească antrenamentul pentru a-şi măsura nivelul de acid lactic.

Deşi tehnologia este una nouă şi le-ar putea face viaţă mai uşoară atât diabeticilor, cât şi atleţilor, nu se ştie când vor ajunge dispozitivele K'track ale PKvitality la mâinile utilizatorilor, notează Live Science, precizând faptul că firma producătoare aşteaptă ultimele aprobări de la autorităţile de reglementare pentru a-şi pune în vânzare produsele.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Codruţ Bălu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.