Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 17 nov /Agerpres/ - În jur de 30% dintre cei aproape 4.000 de pacienţi cuprinşi în Programul "Stop Fumat", derulat de Ministerul Sănătăţii, au renunţat la acest viciu, a declarat, joi, dr. Ioana Munteanu, medic primar pneumolog la Institutul "Marius Nasta" şi coordonatorul Subprogramului de Prevenire şi Control al Tabagismului (SPCT) din cadrul Ministerului Sănătăţii.
"Programul "Stop Fumat" este derulat de Ministerul Sănătăţii şi asigură celor care doresc să se lase de fumat consiliere în acest sens şi terapie medicamentoasă specifică. Programul este în derulare din 2008, iar aproape 4.000 de pacienţi au fost cuprinşi în această perioadă. În jur de 30% dintre ei au renunţat la fumat. Tratamentul durează trei luni. Primesc consiliere antifumat realizată de către un medic specialist, pregătit în acest sens, şi terapie medicamentoasă specifică. Sunt patru şedinţe sau ori de câte ori este nevoie, pacientul rămânând în contact cu medicul", a precizat Munteanu la o conferinţă de presă prilejuită de "Ziua Naţională fără Tutun".
Ea a adăugat că, începând cu 2010, pentru că au fost "foarte mulţi curioşi" şi foarte puţini au urmat acest tratament în serios, s-a introdus şi o coplată pentru cele patru şedinţe de consiliere şi atunci s-au adresat programului doar cei cu adevărat motivaţi în procesul de renunţare la fumat.
În context, Munteanu a spus că SPCT se adresează celor 4,9 milioane de români fumători, care arată o prevalenţă de 26,7% - similară cu media din UE, dar ceva mai mică faţă de ţările vecine.
"Nu ne adresăm doar fumătorilor, ne adresăm şi tinerilor şi dorim să realizăm din ei o generaţie fără fumat. De aceea trebuie să avem în vedere şi fumatul pasiv, iar legea (antifumat - n.r.) care s-a aprobat în martie ne oferă acest sprijin şi sperăm ca Eurobarometrul să nu mai arate aceste date vizavi de expunerea la fumat pasiv în baruri şi restaurante în România şi vizavi de expunerea la locul de muncă", a afirmat medicul.
Munteanu a mai precizat că ceea ce mai este de combătut, de educat şi de lucrat în continuare ţine de fumatul la domiciliu, care se păstrează într-o limită ridicată.
"Nu trebuie să uităm nici fumatul la mâna a treia, care este acel reziduu de tutun care rămâne în încăperea în care s-a fumat şi care se depozitează şi de asemenea persistă în părul şi pe hainele fumătorului. Cea mai mare expunere la acest fumat la mâna a treia este maşina fumătorului, unde fumul persistă peste două ore, curăţenia în maşină nu se face după fiecare ţigară şi atunci poate sunt justificate acele indicaţii de interzicere a fumatului în maşină faţă de expunerea la copil.
Cât priveşte modul în care sunt determinaţi fumătorii să renunţe la fumat, Munteanu a explicat că acest lucru se realizează prin măsuri precum creşterea preţului la ţigări, interzicerea fumatului în spaţii publice sau internarea în clinici de renunţare la fumat.
"Este important să determinăm orice fumător să renunţe la fumat, pentru că supravieţuirea acestuia va fi cu atât mai mare cu cât vârsta la care a renunţat este mai scăzută", a arătat medicul.
Dr. Ramona Brad, de la Coaliţia "România Respiră", s-a referit la "Strategia 2035, prima generaţie fără tutun a României", document dezvoltat de societatea civilă, cu expertiză ştiinţifică şi medicală şi bazat pe recomandările OMS, ce a fost depus la Guvern pentru a intra în circuitul de avizare.
Ea a precizat că strategia cuprinde trei aspecte, respectiv prevenţia debutului fumatului, protecţia împotriva expunerii la tutun şi încurajarea renunţării la fumat.
"Scopul acestei strategii este scăderea numărului dramatic de copii care fumează în acest moment în România, este vorba de peste 20% din copiii sub 18 ani", a spus Brad.
Deputatul Aurelia Cristea, iniţiatorul Legii antifumat, a arătat că acest act normativ este "o minune în România, pentru că industria tutunului este mai puternică decât Guvernul României, care avea obligaţia să promoveze o astfel de legislaţie. Este o lege care poate fi implementată uşor şi chiar poate fi respectată şi trebuie să apelăm la prevenţie".
Dr. Gilda Popescu, managerul Institutului "Marius Nasta", a vorbit despre cauzalitatea dintre fumat şi tuberculoză.
"Potrivit unor studii, practic, riscul este de două ori mai crescut de apariţie a tuberculozei la fumători, comparativ cu nefumătorii. (...) De asemenea, o importanţă deosebită o are asocierea semnificativă între vârsta la care s-a iniţiat fumatul, durata fumatului şi apariţia tuberculozei. La fumătorii activi, care au început să fumeze la vârsta de 15-20 de ani, fumând mai mult de zece ani, riscul de dezvolare a tuberculozei este mult mai crescut", a subliniat Gilda Popescu.
Medicul a citat dintr-un studiu realizat la nivelul Sectorului 5 al Capitalei, care a relevat faptul că dintre cei 1.427 de pacienţi înregistraţi cu tuberculoză, 90% dintre ei erau fumători, în special bărbaţi.
"Un sistem eficient de măsuri antifumat ar avea repercusiuni asupra incidenţei atât a tuberculozei, cât şi a altor maladii", a concluzionat Popescu.
Manifestarea fost organizată de SPCT din Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Societatea Română de Pneumologie şi Institutul de Pneumologie "Marius Nasta", care şi-au propus să readucă în discuţie importanţa unei vieţi sănătoase, impactul fumatului activ şi pasiv, dar şi parcursul legislativ în controlul tabagismului. AGERPRES/(A - autor: Sorin Peneş, editor: Florin Marin)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.