COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 3 nov /Agerpres/ - Peste 350 de studenţi au donat 260 de litri de sânge în primele patru zile ale campaniei de donare care se desfăşoară în holul rectoratului Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB), a declarat prim-vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR), Daniela Lungu.

"Facem acest lucru pentru că centrul de transfuzii are nevoie şi în continuare cât mai mulţi oameni au nevoie de sânge. Avem un flux până în acest moment de peste 350 de persoane. Este vorba de aproximativ 260 de litri de sânge. Sperăm ca până la sfârşitul campaniei, care este vineri, să vină cât mai mulţi donatori", a spus Lungu.

Ea a precizat că UNSR va organiza o campanie de donare de sânge în 18 centre universitare la începutul anului viitor, în parteneriat cu UPB şi cu celelalte universităţi din ţară.

Rectorul UPB, Mihnea Costoiu, a amintit că proiectul a fost iniţiat în urmă cu zece ani de către instituţia de învăţământ superior şi UNSR.

"Sunt zece ani de când se organizează acest proiect. De două ori pe an - primăvara şi toamna. La început, când nu existau proceduri stricte, donau foarte mulţi studenţi. Acum procedurile sunt un pic mai stricte din punctul de vedere al parcurgerii etapelor, programul este mult mai scurt din cauza regulilor impuse de Ministerul Sănătăţii şi numărul de studenţi a scăzut. Este un gest extraordinar pe care studenţii şi profesorii îl fac, deopotrivă, în fiecare an pentru binele oamenilor care au nevoie de sânge", a declarat rectorul.

Campania de donare este organizată de AS Poli, UNSR, UPB şi Centrul de Transfuzii. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.