Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 13 oct /Agerpres/ - Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat joi, în cadrul unei dezbateri, că o ordonanţă de urgenţă privitoare la profesionalizarea managementului de spital va fi dată cel mai probabil săptămâna viitoare.
"O altă bătălie pentru noi este profesionalizarea managementului de spital şi aici vom avea o ordonanţă de urgenţă probabil săptămâna viitoare în Guvern în care facem câteva schimbări despre care noi credem că sunt binevenite. În acest moment, dacă luăm oricare dintre spitalele clinice din Bucureşti, fie că vorbim de Bagdasar-Arseni, de Spitalul Universitar, de Floreasca, dacă vrem să aducem un manager de la AKH (Viena, Austria - n.r.) sau managerul de John Hopkins (Baltimore, SUA - n.r.), acel manager nu ar putea să lucreze în România pentru că nu este cadru universitar. Nu ar putea să participe la concurs. Nu este cadru universitar şi nu este medic primar. Acestea sunt condiţiile pentru a putea participa la concursul de manager", a explicat demnitarul.
În opinia sa, managerul ar trebui să aibă grijă inclusiv ca spitalul să arate decent iar toaletele să fie curate.
"Cred că trebuie să separăm lucrurile şi să spunem: managerul trebuie să fie manager, trebuie să aibă grijă, de exemplu, ca toaletele să fie curate, ca spitalul să arate decent. Trebuie să avem grijă dacă facem investiţii în echipamente de milioane de euro, atunci clădirea în care vin acele investiţii să fie văruită. (...) Prin management înţelegând inclusiv să existe săpun la toaletă. (...) Lucrăm la contractul de management şi în următoarele săptămâni va fi prezentată o nouă formă a contractelor de management", a spus ministrul.
El a susţinut că regulile în sistemul sanitar nu au fost respectate multă vreme.
"Dacă vii acum şi te uiţi cum ar trebui să arate lucrurile, chiar aplicând regulile care există, şi aş da exemplul igienei în spitale, ar trebui închise majoritatea spitalelor. Faptul că regulile nu au fost respectate şi respectarea lor nu a fost controlată pentru ani de zile ne-a adus în această situaţie, în care practic aproape orice măsură care are un impact pare ca o măsură cumva total scoasă din context", a arătat demnitarul.
Potrivit acestuia, infecţiile nosocomiale trebuie raportate "corect" şi acest lucru va fi prevăzut în noul contract de management.
Referindu-se la medicamente, Voiculescu a spus că orice politică a preţurilor reprezintă un "compromis".
"(...) Trebuie să ştim că orice politică a preţurilor medicamentelor este un compromis până la urmă. Cele două principii pe care trebuie să le avem totdeauna în minte sunt, pe de o parte, acces şi, pe de altă parte, sustenabilitate", a afirmat ministrul.
El a precizat că nu va pleca din fruntea ministerului până în ultima zi de mandat.
"Mai sunt multe lucruri în plan. Acesta este şi motivul pentru care nu o să plec de la minister până în ultima zi. (...) Sunt măsuri de transparenţă care nu au fost niciodată aplicate, nu numai în sistemul sanitar, dar aş îndrăzni să spun în majoritatea autorităţilor publice centrale. Vorbim de transparenţa contractelor publice, vorbim de achiziţii, vorbim de sponsorizări", a mai declarat Vlad Voiculescu. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.