COD GALBEN: 02-06-2025 ora 18 Intre 18:45 si 19:45 se va semnala averse torențiale care vor acumula 25...35 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni. in Zona de munte a județului Buzău , respectiv zona de munte a localităților, Județul Buzău;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 13 apr /Agerpres/ - Ministerul Sănătăţii a prezentat miercuri primul Plan Naţional Multianual Integrat de Control al Cancerului pentru perioada 2016-2020 (PNCC), care înglobează strategii noi de control al cancerului în România, conform direcţiilor comune de la nivel european în ceea ce înseamnă lupta împotriva cancerului.

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a afirmat cu acest prilej că acest plan vizează în principal următoarele direcţii de acţiune: o mai bună înregistrare a îmbolnăvirilor la Registrele de Cancer, promovarea unui stil de viaţă sănătos, cu înţelegere, evitarea şi combaterea factorilor de risc, măsuri de prevenire primară prin politici de vaccinare împotriva hepatitelor cronice şi a infecţiilor cu virus HPV, continuarea şi îmbunătăţirea performanţelor programului naţional de screening al cancerului de col uterin.

Astfel, sunt prevăzute noi programe pilot de screening la nivel regional pentru cancerul de sân şi cancerul colorectal, strategii de îmbunătăţire a performanţei actualului Program Naţional de Screening pentru Cancerul de Col Uterin, cu pilotarea regională a screening-ului primar HPV (Human Papilloma Virus), conform recomandărilor recente ale Ghidurilor Europene.

O componentă importantă a planului o reprezintă promovarea unui comportament preventiv, prin informarea populaţiei în vederea evitării factorilor de risc, a expunerilor la noxe, pentru reducerea riscului global de cancer, precum şi prin politici de vaccinare împotriva hepatitei B şi a infecţiilor cu virus HPV.

De asemenea, PNCC vizează şi programe pilot regionale noi de screening al cancerelor mamare şi colorectale, măsuri de asigurare şi control al calităţii diagnosticului, tratamentului multimodal şi urmăririi în timp, un nou capitol important de măsuri cu caracter social bazat pe colaborări cu multipli actori din alte sectoare guvernamentale şi actori nonguvernamentali cu portofoliu legat de asistarea bolnavilor de cancer, organizaţii de pacienţi, noi proiecte de formare profesională şi de cercetare în oncologie.

Potrivit reprezentanţilor ministerului, asociaţiile de pacienţi sunt invitate să participe în grupul de lucru care va funcţiona sub coordonarea Asociaţiei Ligilor Europene de Cancer, reprezentante pe plan intern de Societatea Română de Cancer şi de Coaliţia Europeană a Pacienţilor cu Cancer.

În acest sens, Asociaţia Ligilor Europene de Cancer va desemna o organizaţie de pacienţi din România, parteneră, ca reprezentant în colaborarea din cadrul Parteneriatului Comun CanCon (Cancer Control Joint Action). Aplicarea măsurilor incluse în Planul Naţional de Control al Cancerului se va realiza conform unor strategii pe termen scurt, mediu şi lung.

Ministerul Sănătăţii va propune planul spre adoptare, prin hotărâre de guvern, pe agenda de lucru a Secretariatului General al Guvernului în luna iunie. AGERPRES/(A, AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.