COD GALBEN: 02-06-2025 ora 17 Intre 17:50 si 19:00 se va semnala Vijelie, viteza vântului la rafală de 50…70 km/h, grindină, averse ce vor cumula 15...20 l/mp, descărcări electrice. in Județul Bacău, Județul Galaţi, Județul Vrancea, Județul Vaslui;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Tulcea, 7 ian /Agerpres/ - Aproape un sfert din cele peste 200 de persoane care s-au prezentat, joi, la cortul Crucii Roşii din municipiul Tulcea pentru a-şi măsura glicemia şi tensiunea au fost depistate cu probleme medicale, potrivit preşedintelui filialei teritoriale a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie (SNCR), Dumitru Vâlcu.

'Diabetul este o problemă care afectează un număr tot mai mare de persoane. (...) Au fost peste 200 de persoane care au aşteptat la rând pentru a-şi măsura glicemia şi tensiunea, iar cu această ocazie s-au descoperit 30 de tulceni hipertensivi şi 25 cu glicemia peste 1,70. Li s-au făcut recomandările medicale de rigoare şi urmează să se prezinte la medicii de familie pentru analize suplimentare şi prescripţii medicale', a declarat pentru AGERPRES Dumitru Vâlcu.

Acţiunea de testare a glicemiei şi a tensiunii a fost organizată de filiala teritorială a SNCR, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) şi Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială a Primăriei municipiului Tulcea cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii.

'O mare parte a cazurilor de diabet poate fi prevenită printr-un stil de viaţă sănătos, iar din acest motiv sloganul pentru această zi este 'Controlul diabetului este în puterea ta'. Acţiuni similare celei din municipiul Tulcea se vor mai organiza la nivelul altor comunităţi din judeţ cu sprijinul autorităţilor locale şi al asistentelor medicale comunitare şi al mediatorilor sanitari', a afirmat directorul DSP, Laurenţia Militaru.

La finele anului trecut, în judeţul Tulcea, erau în evidenţă 8.354 de persoane cu diabet, din care 900 insulinodependenţi.

Ziua Mondială a Sănătăţii se marchează în fiecare an la 7 aprilie, începând din 1950, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. AGERPRES/(A, AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Diana Dumitru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.