OPINIA NUTRIȚIONISTULUI Gătitul sănătos în vase sigure

 •  Sănătate
6698 afişări

Tendința omului modern, educat este de a se hrăni cu alimente bogate nutrițional, care să-i placă și care să-i susțină starea de sănătate. Parte importantă din dieta echilibrată o constituie metoda de gătire aleasă, pentru că un aliment poate fi benefic numai dacă-și păstrează proprietățile nutritive după ce a fost pregătit. Tipul de vas în care se gătește este și el de o mare importanță, întrucât substanțele din care constituit vasul se pot regăsi în mâncarea preparată, lucru total nedorit, explică, pentru AGERPRES, nutriționistul Lygia Alexandrescu.

5d1c1e47-77c6-455e-937d-2cfdd3a825f8

* Metode de gătit
Gătitul presupune folosirea căldurii și este binecunoscut faptul că prin preparare termică se pot distruge aproape 20% din vitaminele hidrosolubile din legume (grupul de vitamine B, vitamina C) și dintre minerale, potasiul, spune nutriționistul. Bucătaria românească este una în care se gătește gustos, însă acest gust plăcut al alimentelor încă se mai obține prin folosirea unor importante cantități de grăsimi animale și vegetale, sare, concentrate sintetice de potențiatori de gust și, de cele mai multe ori, prin prăjire, avertizează Lygia Alexandrescu.

—Gătitul prin fierbere și la cuptor
Este cea mai facilă și la îndemână metoda de a găti dietetic. Atunci când e vorba de legume, fierberea trebuie să fie controlată, pentru a evita distrugerea vitaminelor solubile în apă, adică a vitaminelor B și C. Legumele de tipul dovlecelului sau morcovului își păstrează în mare măsură proprietățile nutritive și prin fierbere. Dacă este vorba de fierberea cărnii, atunci este necesară o prelucrare termică a acesteia cât mai completă, pentru a distruge agenții patogeni determinați de o potențială contaminarea externă a acesteia (bacterii de tip Salmonella, Pseudomonas, Clostridium etc., bacterii de putrefacție, care se pot dezvolta pe carne, chiar în condiții de refrigerare). Pentru un gust cât mai plăcut, alimentele obținute prin fierbere trebuie asezonate cu plante aromate specifice fiecărui tip de preparat alimentar, lămâie, ulei de măsline presat la rece, etc.

—Gătitul în abur
Există legume cum ar fi broccoli, conopidă, varză, rădăcinoasele, care-și pierd gustul și proprietățile nutritive prin fierbere și care se pot găti în abur. Această metodă de gătire dietetică nu necesită neapărat un generator de aburi sub presiune, ci se pot crea acești aburi prin fierberea unei cantități mici de apă întru-un vas sigur (constituit dintr-un material inert) acoperit cu capac. Legumele astfel gătite în mediu umed își păstrează în întregime aromele, precizează nutriționistul.

—Gătitul la grătar
Această metodă este relativ dietetică. Ultimele studii însă arată că prin gătirea cărnii grase, împănate la temperaturi mari, în flacăra directă și în prezența fumului, rezultă substanțe cancerigene. Categoric, spune specialistul în nutriție, nu trebuie renunțat la preparatele gătite la grătar, dar cu siguranță este necesară prelucrarea cărnii degresate în prealabil, la temperaturi mai scăzute.

* Vase de gătit sănătos

Vasele Yena
Sticla este un material stabil, inert, care nu reacționează cu alimentele, indiferent de pH-ul lor, motiv pentru care aceasta a fost folosită la gătitul și conservarea alimentelor încă din cele mai vechi timpuri. Avantajul major al vaselor yena, explică Lygia Alexandrescu, constă în faptul că furnizează o distribuire uniformă a căldurii în timpul procesului de preparare termică a alimentelor. De asemenea, gustul și aroma alimentelor astfel gătite sunt deosebite, fiind dublate și de calitatea nutrițională aproape integrală a acestora.

Vasele ceramice
Ceramica este un material stabil și recomandat pentru gătitul dietetic. Vasele căptușite cu ceramică sau cele integrale din ceramică pot fi folosite la temperaturi înalte, fără riscul de a elibera compuși toxici în mâncarea astfel gătită. O atenție deosebită, adaugă ea, trebuie acordată menținerii integre a stratului de ceramică și de aceea, în cazul în care acesta se deteriorează, este necesar să se renunțe la acel vas.

Vasele din lut și piatră
Sunt vase folosite încă din antichitate și recunoscute pentru proprietatea lor de a avea o compoziție stabilă la temperaturi înalte și de a emana o căldură uniformă și eficientă la gătit.

"Alimentele preparate în astfel de vase se gătesc la foc mai blând pentru a potența gustul și aroma acestora. Este de evitat gătirea în vase de aluminiu, în vase de cupru, în vase de teflon, în folie de aluminiu sau în cuptorul cu microunde", arată Lygia Alexandrescu.

* Condimente naturale
Un gust deosebit al alimentelor se poate obține prin gătirea dietetică a alimentelor, dar și prin folosirea din abundență a condimentelor din plante. Acestea au fost folosite încă din antichitate, atât ca adaosuri care să dea aromă și gust diverselor preparate culinare, cât și ca remedii pentru sănătate, având diverse proprietăți terapeutice, precizează nutriționistul. Mult folosite în bucătăria autohtonă sunt: busuiocul, dafinul, coriandrul, chimenul, mărarul, pătrunjelul, măghiranul, menta, salvia, tarhonul, cimbrul, șofranul, anasonul sau leușteanul.

AGERPRES/(AS — autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sănătate

Cele mai citite din Sănătate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres