COD GALBEN: 03-06-2025 Intre 06:10 si 08:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Covasna, Zona depresionară a județului Harghita , respectiv zona localităților;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 23 feb /Agerpres/ - Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, s-a întâlnit marţi cu reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor la Medicină, ocazie cu care tinerii medici au solicitat desfăşurarea descentralizată a concursului de rezidenţiat în cele şase centre universitare, dar şi subiecte unice.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, reprezentanţii studenţilor au cerut ca, anul acesta, concursul să fie organizat la fel ca în anii trecuţi, descentralizat, în cele şase centre universitare - Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

De asemenea, studenţii au solicitat subiecte unice în toate cele şase centre, iar Comisia de elaborare a acestora să fie stabilită la nivel naţional şi alcătuită din membrii celor şase universităţi. Subiectele vor fi elaborate din Compendiul nou aprobat.

"S-a mai convenit ca tematica de concurs să fie comunicată de către Ministerul Sănătăţii pe pagina de web a instituţiei (www.ms.ro) şi prin publicaţia de specialitate "Viaţa Medicală", în cel mai scurt timp", se mai arată în comunicatul citat.

Studenţii i-au mai solicitat ministrului Sănătăţii ca repartiţia concurenţilor să se facă pe fiecare centru, în funcţie de punctajul descrescător şi, după acest proces, aceştia să poată opta şi pentru locurile rămase neocupate la nivel naţional, în urma unei repartiţii conform unui clasament naţional.

Potrivit sursei citate, ministrul Sănătăţii a fost de acord, în principiu, cu solicitările venite din partea tinerilor medici, dar le-a cerut acestora un document scris cu toate solicitările stabilite în cadrul întâlnirii.

De asemenea, s-a convenit ca, la înscriere, candidatul să semneze o declaraţie prin care îşi exprimă acordul cu privire la noile condiţii de organizare şi desfăşurare a concursului. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.