COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 18 iunie, interval orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 18 feb /Agerpres/ - Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), Adriana Pistol, a afirmat joi că în România nu există gripă porcină, precizând că cele 12 persoane care au murit în ultima săptămână au fost confirmate cu virus gripal sezonier.

"Nu există gripă porcină, la noi, în România, evoluează gripă umană sezonieră. Evoluţia la nivel naţional are încă o intensitate medie, încă se păstrează incidenţa în intervalul aşteptat pentru această perioadă a anului. Există focare locale în Municipiul Bucureşti şi în câteva judeţe apropiate, în sudul ţării unde pare că incidenţa creşte", a spus Adriana Pistol, într-o conferinţă de presă la INSP.

Ea a arătat că, până în prezent, au fost înregistrate în jur de 91.000 de cazuri de infecţii acute respiratorii, care înseamnă cazuri de gripă, pneumonii şi alte tipuri de viroze, ceea ce este reprezintă cu 12% mai puţin faţă de sezonul precedent.

Directorul CNSCBT a precizat că în ultima săptămână au fost înregistrate 319 cazuri de gripă clinică şi 43 de cazuri cu infecţii acute respiratorie severă.

"Au decedat în săptămâna anterioară, 8-14 februarie, 12 persoane, toate confirmate cu virus gripal sezonier. În total, de la începutul acestui sezon, numărul de decese a ajuns 21", a arătat Adriana Pistol, care a subliniat că 91% din aceste cazuri soldate cu deces au avut loc la persoane cu boli cronice, iar majoritatea nu erau vaccinate antigripal.

Medicul Roxana Şerban, coordonator naţional PN 1.5 IN în INSP, a precizat că, din 621.000 de doze de vaccin antigripal achiziţionate de Ministerul Sănătăţii pentru anul acesta, 598.502 de persoane s-au vaccinat. Ea a recomandat prezentarea la medicul de familie şi vaccinarea antigripală. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.