VIRUSUL ZIKA O femeie contagiată în Republica Dominicana, primul caz de Zika din Rusia

 •  Sănătate
342 afişări

Rusia a anunțat luni primul caz de virus Zika din țară, la o femeie care s-a contagiat în Republica Dominicană unde și-a petrecut vacanța, relatează EFE.

b5036513-5e43-4cd6-a6f7-0fc4a350f58f

Potrivit Departamentului sanitar-epidemiologic din cadrul Rozpotrebnadzor, pacienta a fost internată la secția de boli infecțioase dintr-un spital din Moscova, iar "starea ei este satisfăcătoare".

Femeia nu a prezentat simptome ale bolii imediat după întoarcerea sa din vacanță, însă după câteva zile a început să acuze stare generală proastă, febră și eritem, au precizat sursele.

"Testele de laborator au dezvăluit prezența virusului Zika în probele biologice ale pacientei", au declarat surse din cadrul Rozpotrebnadzor.

Autoritățile sanitare ruse țin sub observație rudele cele mai apropiate ale femeii infectate cu Zika, deși analizele clinice realizate până acum au ieșit negative.

Avionul cu care femeia, rezidentă în Moscova, s-a întors în Rusia a fost dezinfectat "pentru a evita riscurile pentru sănătatea pasagerilor", au spus sursele.

Virusul Zika a fost detectat în circa 30 de țări din America Latină și Caraibe în afară de cazurile aduse în alte regiuni de persoane infectate.

AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sănătate

Cele mai citite din Sănătate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres