Prea multe substanțe cu risc în produsele cosmetice pentru copii

 •  Sănătate
736 afişări

Marea majoritate a produselor cosmetice utilizate în Franța ca articole de toaletă pentru copii conțin substanțe cu un "risc ridicat", a avertizat organizația neguvernamentală Women in Europe for a Common Future (WECF) într-un studiu publicat luni, informează pe site-ul său ziarul Le Monde.

9f84e13c-755d-4bbc-a641-dbcbea229947

Foto: (c) www.freedigitalphotos.net

Asociația, care se bazează pe o rețea formată din 150 de organizații de mediu și de femei din 50 de țări, a analizat 341 de produse cosmetice pentru copii vândute în vara anului 2015 în farmacii, supermarketuri și magazine de produse ecologice din Franța. Rezultatul a fost că 299 dintre produse au în compoziție ingrediente cu "un risc ridicat", în conformitate cu criteriile autorităților de sănătate din Uniunea Europeană (Scientific Committee on Consumer Safety, SCCS) și din Franța (Agence nationale de sécurité du médicament, ANSM).

Între ingredientele cu "risc ridicat" găsite în aceste produse se numără: un alergen de contact (Methylisothiazolinone) descoperit în 19 produse, inclusiv în șapte modele de șervețele pentru copii; un conservant suspectat pentru efectele toxice asupra reproducerii (fenoxietanol) găsit în 54 de produse dintre care 26 de tampoane; parfumuri în 226 de produse cu risc potențial de alergii.

De asemenea, WECF a constatat prezența a patru ingrediente sau familii de ingrediente clasificate cu "risc moderat" în 181 de produse.

Astfel, EDTA, un compus foarte prezent în produsele care fac spumă (șampoane și spumante de baie) era prezent în 87 de produse, inclusiv în 30 de modele de șervețele; sulfați (Sodium Laureth Sulfate și Sodium Lauryl Sulfate) care sunt agenți de spumare potențial iritanți au fost găsiți în 50 de produse, cele mai multe dintre ele fiind pentru baie sau șampoane; uleiuri minerale, provenite din chimia petrolieră, care pot fi contaminate cu impurități, în 30 de produse, în principal, creme și loțiuni; nanoparticule "ale căror efecte sunt încă slab evaluate", în 14 produse de protecție solară.

WECF a cerut "interzicerea celor trei ingrediente cu risc ridicat din toate produsele cosmetice destinate copiilor mai mici de trei ani". "Am fost foarte surprinși de omniprezența parfumurilor în aproape toate produsele", în timp ce acest ingredient inutil poate provoca alergii de contact, a declarat Elisabeta Ruffinengo, responsabila proiectelor de sănătate-mediu din cadrul WECF.

ONG-ul amintește că pielea nou-născuților este deosebit de delicată. "PH-ul său este neutru în timpul primelor câteva săptămâni de viață și nu este încă protejată de filmul hidrolipidic care supune celulele sistemului imunitar influențelor exterioare. De asemenea, este mai permeabilă decât cea a adulților, deoarece la nou-născuți celulele pielii nu sunt încă suficient de sudate între ele", se explică într-un comunicat al organizației.

Mai ales șervețelele pentru copii studiate erau deja din octombrie 2013 nominalizate ca produse cu risc de către asociația consumatorilor UFC (Union fédérale des consommateurs ) — Que Choisir, care testase 27 de modele de șervețele pentru copii constatând că 94% dintre ele erau potențial dăunătoare.

AGERPRES/(autor: Constanța Niță, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sănătate

Cele mai citite din Sănătate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres