COD GALBEN: 17-06-2025 ora 10 Intre 17 iunie, interval orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 17 iunie, interval orar 12 – 21 Fenomene vizate COD GALBEN: 17-06-2025 ora 10 Intre 17 iunie, interval orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 17 iunie, interval orar 12 – 21Fenomene vizate COD GALBEN: 17-06-2025 ora 18 Intre 18:55 si 19:45 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină. in Județul Hunedoara; COD PORTOCALIU: 17-06-2025 ora 18 Intre 18:50 si 19:30 se va semnala averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, vijelie, grindină de dimensiuni mici și medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului. in Județul Vrancea;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cluj-Napoca, 19 ian /Agerpres/ - Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat, pentru AGERPRES, că o prioritate a ministerului pe care îl conduce ţine de o schimbare de filosofie, de o nouă optică în domeniu, prin care să se pună un accent mai mare pe educaţia potenţialului pacient, de la cele mai fragede vârste.

'Ceea ce construim, construim gândindu-ne pe termen lung. Nu reinventăm lucrurile, ne-am fixat nişte priorităţi, ne dorim să avem o populaţie sănătoasă şi care să se prezinte din vreme la medic, astfel încât bolile să fie depistate în stadii incipiente, să putem identifica la timp bolile asimptomatice. Atunci, gândim pachetul acesta de educaţie pentru sănătate şi de profilaxie ca pe unul prioritar. În mod evident, n-o să putem acoperi toată patologia şi în mod evident nu vom schimba sistemul de educaţie peste noapte. Dar îl gândim ca un pachet integrat şi ne-am dori să putem construi curricula în acest an pentru a lăsa o direcţie foarte clară pentru anii care vin, iar această curriculă să fie integrată între cei tineri şi foarte tineri, copii preşcolari, care vor fi şi vectori ai schimbării până la urmă, deoarece cu siguranţă vor discuta în familii. În acelaşi timp, e vorba şi de adulţi, de medici, fiindcă trăim într-o epocă a medicinei centrate pe pacient. Pacientul trebuie să fie informat şi înainte de a se prezenta la medic, să fie corect informat despre ce se întâmplă cu propria lui persoană, astfel încât în momentul consultului să existe o interfaţă corect pregătită prin educaţia aceasta încă de pe băncile şcolii. În acelaşi timp, medicul trebuie să poată prelua un potenţial pacient ca pe o persoană care este implicată în decizii şi nu căreia i se impun anumite lucruri', a afirmat Patriciu Achimaş.

Ministrul a subliniat că pentru a realiza aceste lucruri este nevoie de timp şi de răbdare.

'Aş vrea să precizăm că e vorba de un mandat de ministru foarte clar definit în timp şi spaţiu. E vorba de un an, în care în mod evident ar trebui să putem explica faptul că lipsa răbdării e una dintre cauzele care ne poate duce în greşeli. Pe de altă parte, nu avem cum şi nici de ce să fim responsabili pentru tot ce s-a distrus în 25 de ani şi un an nu este un răstimp în care să vezi rezultate decât dacă te încăpăţânezi să tai panglici, lucru pe care chiar nu dorim să-l facem. Suntem un guvern de oameni normali şi responsabili', a menţionat ministrul Sănătăţii.

În privinţa pachetului de educaţie pentru sănătate, Patriciu Achimaş a adăugat că urmează să fie semnat şi un protocol cu Ministerul Educaţiei Naţionale. De asemenea, vor fi programe de popularizare în masă a informaţiilor privind educaţia pentru sănătate, precum şi programe de educaţie continuă pentru personalul medical.

Ministerul Sănătăţii va dezvolta şi o serie de programe de screening, cum ar fi cel pentru cancerul de col uterin, dar şi programe pentru prematuri şi de stimulare a natalităţii.

'În partea de profilaxie, avem probleme de sănătate publică, cum ar fi cancerul de col uterin - o problemă pe care o ştim de multă vreme - şi vom intensifica un proces început deja de câţiva ani. Dar rezultatele unui program de screening se văd în decenii. Deci, nu e vorba ca în acest an să raportăm realizări extraordinare. Lucrurile acestea trebuie clădite şi, decât să le facem în pripă, mai bine să le aşezăm cărămidă cu cărămidă şi să lăsăm nişte direcţii foarte clare. O altă problemă e cea a copiilor. Natalitatea e în scădere, avem un număr mare de prematuri şi ne dorim ca acest lucru să se schimbe în bine. Gândim programe pentru terapie intensivă pediatrică, programe pentru aceşti prematuri, astfel încât viitorii tineri să fie sănătoşi. Sigur, ne dorim ca şi natalitatea să crească, este o prioritate nu doar a Ministerului Sănătăţii, e o prioritate a acestui guvern şi prin ce vom dezvolta în lunile care urmează - nu vreau să anticipez acum- ne vom îndrepta către o viziune globală a acestui guvern în acest sens', a completat Patriciu Achimaş.

O altă prioritate se referă la programele pentru arşi şi la cele pentru ţinerea sub control a infecţiilor intraspitaliceşti.

'Consecutiv tragediei de la Colectiv, ne asumăm un program de arşi în cadrul programelor prioritare şi, în acelaşi context, pornim un program pe termen scurt, mediu şi lung de control a infecţiilor nosocomiale. Problema aceasta a fost discutată de mai multe ori, în acest moment avem şi un raport al comisiei care se ocupă nemijlocit de această problemă şi luăm măsurile recomandate de specialişti.', a punctat ministrul Sănătăţii. AGERPRES/ (A - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.