Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 22 sep /Agerpres/ - O rudă chimică a aspirinei, salsalate, are potenţial în tratarea bolilor neurodegenerative cum ar fi boala Alzheimer, potrivit unui studiu realizat de oameni de ştiinţă de la Gladstone Institutes din cadrul University of California, San Francisco, publicat în revista 'Nature Medicine'.

În urma administrării de salsalate unui şoarece de laborator cu demenţă frontotemporală, acesta şi-a recăpătat memoria. Medicamentul a protejat, de asemenea, hipocampul, o parte a creierului esenţială pentru formarea memoriei. Medicamentul pare să funcţioneze prin reducerea acumulărilor toxice de proteină 'tau', implicată în boala Alzheimer, relatează , informează site-ul sandiegouniontribune.com.

În studierea bolii Alzheimer cei mai mulţi cercetători s-au concentrat până acum pe mai faimoasa rudă a proteinei 'tau', beta-amiloidul, mult timp principalul suspect în această maladie. În Alzheimer, ambele sunt forme anormale de proteine. Când sunt alterate, ele devin toxice şi produc daune neuronilor, ceea ce duce la moartea acestora. Mai multe medicamente care ţintesc beta-amiloidul au ajuns la faza clinică a cercetării, însă niciunul nu s-a dovedit până în prezent eficient.

Noul studiu a descoperit că salsalate inhibă un proces numit 'acetilare', care duce la acumulări toxice în proteinele 'tau'.

Salsalate este acum în curs de testare în cadrul mai multor studii clinice, inclusiv unul consacrat unei alte maladii neurodegenerative legate de proteina 'tau': paralizia supranucleară progresivă sau PSP.

Deocamdată, niciun medicament care să ţintească proteina 'tau' nu este disponibil pentru pacienţii care suferă de maladia Alzheimer, au precizat cercetătorii.AGERPRES/(autor: Constanţa Niţă, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.