Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 18 sep /Agerpres/ - Sistemul electronic al cardului de sănătate s-a blocat vineri dimineaţă, însă acest lucru nu trebuie să afecteze accesul pacienţilor la servicii medicale sau să îl îngreuneze, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al CNAS, Mihaela Tănase.

"În această dimineaţă, a apărut o defecţiune la sistemul cardului de sănătate, dar acest lucru nu trebuie să blocheze accesul pacienţilor la servicii medicale sau să îl îngreuneze. Există normele de utilizare a cardului de sănătate în care este prevăzută această situaţie în care furnizorii trebuie să utilizeze cardul în sistem offline. Mai exact, introduc cardul în cititor, acolo rămâne o amprentă de timp locală, pentru că principalul rol al cardului este de a lăsa o amprentă de timp în sistem. Această amprentă va fi urcată în sistem în termen de 72 de ore", a explicat Tănase.

Ea a precizat că acest lucru trebuie respectat de toţi furnizorii aflaţi în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări.

"În cazul în care mai sunt furnizori care nu îşi reamintesc acest lucru, CNAS a postat pe site paşii care sunt de urmat în această situaţie. Important este ca pacienţii să nu aibă de suferit în astfel de situaţii", a mai spus purtătorul de cuvânt al CNAS.

Potrivit acesteia, în prezent, specialiştii IT ai CNAS lucrează pentru remedierea problemei. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.