Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 15 sep /Agerpres/ - Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, a afirmat marţi că este necesară o "educaţie" a tuturor celor din sistemul sanitar în ceea ce priveşte folosirea medicamentelor generice şi a subliniat că pacienţii trebuie convinşi să le folosească întrucât acestea au acelaşi efect terapeutic ca şi medicamentele inovative.

"Este necesară educaţia tuturor celor din sistem. Până nu vom fi convinşi că genericele au acelaşi efect ca şi originalul, lucrurile nu se vor schimba. Substanţa activă este aceeaşi. Pacienţii trebuie convinşi că un generic nu este un medicament prost. Sunt foarte mulţi, şi pacienţi şi prescriptori, care spun că doar originalul este cel care vindecă. (...) Am făcut totuşi progrese dacă ne uităm de unde am plecat", a declarat Ciurchea, la International Health Forum.

Referindu-se la taxa clawback, el a spus că, în timp ce producătorii de medicamente doresc un profit cât mai mare, şi CNAS vrea să trateze cât mai mulţi pacienţi cu aceeaşi bani.

"Clawback-ul diferenţiat nu va duce la reducerea banilor care vin la CNAS. În clawback este o formulă matematică foarte clară. Fiecare companie vrea să facă un profit cât mai mare. Eu vreau să tratez cât mai mulţi pacienţi cu banii pe care îi am", a spus preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, menţionând că CNAS a câştigat 18 din cele 19 litigii privind taxa clawback.

În ceea ce priveşte aplicarea taxei clawback în spital, Ciurchea a spus că nu are nimic împotrivă ca acolo această taxă să nu mai fie percepută. El a atenţionat însă că raportările farmaciilor privind consumul de medicamente sunt exacte în proporţie de 98%, doar nu se poate spune acelaşi lucru despre raportările din spitale, unde procentul de exactitate este mai mic. "Vizavi de clawback-ul pe medicamentele din spital, nu am nimic împotrivă să nu fie clawback. Raportările din farmacii sunt în proporţie de 98% exacte, la raportările din spital procentul este mai mic", a afirmat reprezentantul CNAS.

La rândul său, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Marius Savu, a declarat că este nevoie ca medicul să fie "corect" şi să nu mai insiste pe un brand de medicament atunci când există alternativă terapeutică acoperită de generice.

"În momentul de faţă, pe parte de monitorizare, agenţia îşi face datoria. Medicul este nevoie să fie corect, să nu mai insiste pe un brand când ştie că există alternative generice. Dacă unui pacient medicul îi spune că numai acel medicament, care costă de cinci ori mai mult decât genericul, pacientul va vrea acel medicament. Medicul trebuie să fie conştient şi poate ar trebui stimulat de Casă ca medicamentul generic să fie prescris", a declarat Savu. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.