COD GALBEN: 25-06-2025 ora 10 Intre 25 iunie, ora 10 – 26 iunie, ora 10 se va semnala val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat COD PORTOCALIU: 25-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 3 iun /Agerpres/ - Peste 120 de pacienţi cu boli cronice beneficiază de medicamente de ultimă generaţie, ca urmare a unor hotărâri ale Curţii de Apel Bucureşti (CAB), a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, avocatul Dan Cimpoeru.

El a precizat că, în 13 procese demarate anul trecut, CAB a luat aceste hotărâri care sunt executorii şi vizează pacienţi cu diverse forme de cancer şi boli cronice. "Hotărârile sunt nedefinitive, ele au fost atacate cu recurs, dar, potrivit legii, ele sunt executorii de la momentul pronunţării. Oamenii beneficiază de tratament în prezent", a spus Cimpoeru.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Pacienţilor Cronici din România (APCR), Cezar Irimia, cele peste 120 de persoane au trecut prin tratamente clasice, care însă nu au dat rezultat, varianta ce le mai rămăsese fiind accesul la tratamentele inovative de ultimă generaţie, care nu se află pe lista de medicamente compensate.

"Avem promisiuni de trei ani că va fi actualizată, în trei ani au murit mulţi oameni şi foarte mulţi copii", a susţinut Irimia, adăugând că un astfel de tratament cu medicamente inovative costă între câteva mii şi câteva zeci de euro lunar.

Potrivit APCR, prin cele 13 hotărâri judecătoreşti pronunţate în cadrul procedurii ordonanţei preşedinţiale, CAB a obligat autorităţile responsabile - Guvernul, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - să asigure pacienţilor reclamanţi tratament gratuit cu medicamente de ultimă generaţie.

Conform legii, până la judecarea litigiului asupra fondului, pe calea ordonanţei preşedinţiale instanţa dispune măsuri de urgenţă pentru păstrarea/protejarea unui drept.

Pentru a pronunţa aceste hotărâri instanţele de judecată au statuat că dreptul la viaţă al pacienţilor este afectat direct de refuzul autorităţilor competente de a lua o decizie finală cu privire la includerea noilor tratamente pe lista de medicamente compensate de stat, iar noul mecanism de includere condiţionată de încheierea contractelor cost/volum şi cost/volum/rezultat nu este de natură să asigure transpunerea corespunzătoare a Directivei Consiliului 89/105/CEE din 21 decembrie 1988, precizează APCR.

Pe de altă parte, printr-o sentinţă civilă din mai, CAB a obligat Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să emită decizia finală privind includerea/neincluderea medicamentului Vemurafenibum pentru tratarea melanomului malign în lista reglementată prin HG 720/2008, în 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în măsura în care decizia finală este de includere în această listă să o comunice Guvernului. Executivul ar urma să emită o hotărâre prin care să aprobe lista, în termen de 30 de zile de la includerea medicamentului în aceasta. Această hotărâre într-un dosar în care sunt implicaţi patru pacienţi va deveni executorie după ce se judecă recursul. AGERPRES/(A, AS - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.